Sociologul francez David Lepoutre, în urma unei cercetări empirice făcută asupra culturii tinerilor din periferia Parisului, nota următoarele: "Verlan-ul nu este simpla expresie lingvistică a unei inversări a normei sociale dominante, aşa cum a fost susţinut. Chiar dacă s-a dovedit că adolescenţii care vorbesc cel mai bun verlan sunt "cei mai devianţi în ceea ce priveşte regulile sociale în general şi pe cele scolastice în special", cel mai corect este să se vorbească în termeni de adeziune la valori pozitive... Trebuie considerat un autentic jargon al grupului, având propriul spaţiu semantic, precum şi capacitatea de a exprima cele trăite, experienţa străzii...".
Păsărească sau jargon, indiferent cum i-am spune, de la un timp a devenit o modă care tinde să se generalizeze. Pe căile cele mai rapide de comunicare (ce ţin de internet) se răspândeşte, fără reţineri, obiceiul de a sfida orice regulă a limbii vorbite şi mai ales scrise. Forma nu mai contează. Important este mesajul. De parcă fiecare balivernă ar fi de importanţă colosală, iar pentru transmiterea sa "scopul scuză mijloacele". Însă una este să le scuzi şi alta să le poluezi... Căci mijloacele de comunicare în masă trebuie să aibă şi ele o oarecare demnitate. Iar cuvântul nu este un simplu instrument, de unică folosinţă. Să nu uităm că - scris cu majusculă - "la început a fost" el şi "a fost la Dumnezeu", chiar dacă având alte dimensiuni ontologice.
