Administrator apostolic al Diecezei de Iaşi (1916-1920)

Părintele Ulderic Cipolloni s-a născut în oraşul Recanati (Italia) la 10 mai 1868. Încă de tânăr a intrat în rândul fraţilor franciscani şi, după formarea seminarială, a fost hirotonit preot în anul 1892.

La un an după consacrarea preoţească, superiorii săi l-au trimis ca misionar în Moldova, unde a fost numit preot colaborator în Parohia Galaţi.

Considerând calităţile de excepţie ale părintelui Cipolloni, episcopul de Iaşi Dominic Jaquet (1895-1903), l-a numit, în anul 1896, rector al Seminarului Franciscan din Hălăuceşti. Această instituţie a fost creată de episcopul Jaquet la cererea misionarilor franciscani din Moldova şi a superiorilor de la Roma, care doreau să aibă preoţi indigeni. Părintele Cipolloni a păstrat funcţia de rector până la 16 aprilie 1914, când a fost ales ministru provincial al Provinciei Franciscane "Sfântul Iosif" din Moldova, funcţie deţinută până în anul 1920. De menţionat că, încă din anul 1913, părintele Cipolloni era vicar general al episcopului Nicolae-Iosif Camilli.

Ca rector al seminarului franciscan, părintele Cipolloni s-a îngrijit îndeaproape de formarea viitorilor preoţi indigeni, depăşind toate greutăţile de ordin economic, social şi statal.

După moartea episcopului Nicolae-Iosif Camilli (30 decembrie 1915), Sfântul Scaun a amânat numirea unui succesor la scaunul episcopal de Iaşi, din cauza Primului Război Mondial. Totuşi, conducerea diecezei i-a fost încredinţată, la 30 ianuarie 1916, părintelui Ulderic Cipolloni, care a fost numit administrator apostolic.

În această calitate, părintele Cipolloni a permis unor seminarişti de la Hălăuceşti să facă studiile la Seminarul Diecezan din Iaşi, cu scopul de a perfecţiona unitatea dintre preoţii diecezani şi cei franciscani.

Anii grei ai războiului l-au motivat pe noul administrator apostolic să se ocupe de persoanele care au avut de suferit din cauza primei conflagraţii mondiale. Urmând exemplul şi sfaturile papei Benedict al XV-lea, cerea tuturor preoţilor şi credincioşilor din Moldova să se roage pentru terminarea războiului şi instaurarea păcii în lume. Pe lângă aceasta, părintele Cipolloni s-a implicat mult şi în viaţa socială a catolicilor din Dieceza de Iaşi. Astfel, l-a susţinut pe părintele Alexandru Matas, paroh de Hălăuceşti, să deschidă în parohia sa, în anul 1917 un orfelinat pentru copiii rămaşi orfani din cauza războiului. În anul următor, a fost înfiinţată la Huşi o instituţie similară, sub directa coordonare a părintelui Cipolloni.

Un merit deosebit pe care îl are părintele Ulderic Cipolloni este acela de a fi intervenit cu succes pe lângă autorităţile statale pentru îmbunătăţirea condiţiilor preoţilor germani şi maghiari din Arhidieceza de Bucureşti deportaţi în lagărele din Moldova.

După terminarea Primului Război Mondial, părintele Cipolloni i-a îndemnat stăruitor pe preoţii şi credincioşii din Dieceza de Iaşi să ridice monumente în cinstea eroilor catolici căzuţi pe câmpul de luptă, pentru ca amintirea acestora să rămână pururi în rândul moldovenilor.

Activitatea pastorală a părintelui Cipolloni este încununată de slujirea pe care a desfăşurat-o, în Parohiile Huşi şi Galaţi, după anul 1920, când Dieceza de Iaşi a primit un nou episcop în persoana părintelui Alexandru Theodor Cisar.

Părintele Ulderic Cipolloni a murit la Galaţi, la 3 aprilie 1927, şi a fost înmormântat în cimitirul din acelaşi oraş, în cripta preoţilor.

Întreaga slujire preoţească a părintelui Cipolloni s-a bazat pe intimitatea cu Dumnezeu. Fiind convins de importanţa acestui lucru în propăşirea spirituală a fiecărui creştin, a compus şi o carte de rugăciuni (Calea cerului), care şi astăzi este folosită de foarte mulţi preoţi şi credincioşi din Dieceza de Iaşi.