În ultimii ani, ţara noastră a asistat neputincioasă la prăbuşirea învăţământului românesc. O confirmare a acestui regres cultural este reprezentată de slabele rezultate obţinute anual acesta de tineri la bacalaureat. Întrebarea care ne consumă pe toţi este aceasta: cine este de vină? Răspunsul dat de elevi este: profesorii. Bineînţeles că aceştia, la rândul lor, dau vina pe elevi. De fapt, ambele categorii sunt responsabile de căderea în picaj a învăţământului românesc; atât profesorii cât şi elevii au pierdut plăcerea de a căuta adevărul.
Pentru vindecarea învăţământului, propun să luăm în consideraţie figura episcopului de Iaşi, Mons. dr. Anton Durcovici, care a fost un adevărat căutător de adevăr. Acesta era convins că studiul teologiei este o cale sigură pentru a ajunge la unirea cu Dumnezeu. În plus, Mons. Durcovici susţinea că orice om trebuie să fie interesat de teologie, deoarece numai prin cunoaşterea lui Dumnezeu omul îl poate iubi şi sluji cu mai multă râvnă. Iată ce scria în ziarul Farul nou din decembrie 1936: "Câmpul cercetărilor teologice nu este un domeniu rezervat exclusiv clerului. Adevărurile cuprinse în teologie privesc deopotrivă pe toţi oamenii şi trebuie cercetate serios de oricine. Eroarea de a le considera exclusiv clerului a fost răspândită intenţionat şi tendenţios de laicismul apostat, spre a îndepărta cât mai mulţi oameni de la Dumnezeu şi de la învăţătura sa". Aceste cuvinte pot constitui sinteza programului de viaţă a lui Anton Durcovici. Într-adevăr, iubirea pe care acesta a simţit-o încă din şcoala primară s-a concretizat în cele două doctorate (teologie şi filozofie) şi în licenţa în drept canonic pe care le-a obţinut la Roma între anii 1906 şi 1911.
Conştient de faptul că ceea ce a acumulat în anii de formare trebuie să dăruiască altora, preotul Anton Durcovici s-a implicat trup şi suflet în acest sens. Într-adevăr, la cererea arhiepiscopului său, a ocupat diverse funcţii în Arhidieceza de Bucureşti: prefect de studii şi profesor la Seminarul arhiepiscopal şi la Gimnaziul "Sfântul Andrei" din Bucureşti; director al Internatului "Sfântul Andrei"; rector al capelelor şcolilor catolice din Bucureşti; rector al seminarului arhiepiscopal; rector al Academiei Teologice a arhiepiscopiei; coordonator al ziarului Farul nou. Toate aceste funcţii Anton Durcovici le-a acceptat cu disponibilitate totală şi desăvârşită umilinţă şi le-a îndeplinit cu mare conştiinciozitate, singurul său scop fiind acela de a-i forma pe oameni în domeniul cultural şi de a-i orienta spre Dumnezeu.
Anton Durcovici era convins că dezvoltarea ştiinţei teologice depinde în mod fundamental de cunoaşterea filozofiei creştine. Tocmai de aceea, a ţinut la Bucureşti numeroase cursuri tomiste în care încerca să demonstreze că atât tomismul cât şi teologia au ca scop binele trupesc şi sufletesc al tuturor oamenilor, indiferent de culoarea religioasă a acestora. În ziarul Farul nou din noiembrie 1936, Anton Durcovici scria: "Dacă în cadrele catolice scopul cursului tomist este apropierea de Dumnezeu, la facultate ar putea să fie foarte uşor numai o simplă preocupare de şcoală. Însă nu are importanţă, pentru că aceste două preocupări culturale simultane şi similare sunt corespondentul spontan al avidităţii noastre sufleteşti de a ne apropia de luminozitatea celui mai clasic spirit al gândirii occidentale creştine care este sfântul Toma d'Aquino".
Din cele considerate mai sus, rezultă că episcopul martir dr. Anton Durcovici poate fi luat ca model de căutător al adevărului nu doar de către catolici, ci şi de persoanele care aparţin altor confesiuni religioase, şi - de ce nu? - de profesorii şi elevii societăţii româneşti. Exemplul său, dacă este urmat cu fidelitate, ar putea scoate din agonie învăţământul românesc.
