Acţiunea Catolică din Dieceza de Iaşi împlineşte 18 ani de la fondare. În ziua de 16 octombrie a avut loc în catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi întâlnirea Acţiunii Catolice cu păstorul diecezei.

A fost un moment de comuniune şi de sărbătoare a tuturor membrilor Acţiunii Catolice (copii, tineri şi adulţi), a simpatizanţilor şi a asistenţilor spirituali în jurul PS Petru Gherghel, păstorul diecezei, pentru a reafirma dorinţa de angajare în slujba Bisericii şi pentru binele lumii în care trăim.

În al doilea rând întâlnirea s-a dorit a fi un semn de comuniune cu marea familie a Acţiunii Catolice, ţinând cont că la 30 octombrie, în Piaţa "Sfântul Petru" din Roma, a avut loc întâlnirea a sute de mii de copii, adolescenţi şi tineri din Acţiunea Catolică cu papa Benedict al XVI-lea.

În al treilea rând am dorit să marcăm cei 18 ani de când Acţiunea Catolică este prezentă în Dieceza de Iaşi şi să exprimăm recunoştinţa noastră lui Dumnezeu şi tuturor celor care s-au implicat în viaţa asociaţiei.

După ce s-au adunat numeroşi membri (copii, tineri şi adulţi) din întreaga dieceză, întâlnirea a fost deschisă cu un moment de rugăciune. Au fost prezenţi PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă şi numeroşi preoţi. A urmat apoi un moment festiv, intitulat Acţiunea Catolică - un stil de viaţă, în care au fost evocate diferite aspecte din viaţa asociaţiei. Adriana Ianuş, preşedinta Acţiunii Catolice, a vorbit despre misiunea pe care laicii o au în Biserică şi despre disponibilitatea ce trebuie să o manifeste o asociaţie, precum Acţiunea Catolică. A urmat prezentarea scrisorii de salut din partea consiliului director al Acţiunii Catolice din România. În cuvântul său pr. Cornel Cadar, primul asistent spiritual al Acţiunii Catolice a amintit momentele de început în dieceză ale acestei asociaţii. Pr. Felix Roca, asistentul spiritual general, a scos în evidenţă valoarea implicării laicilor în misiunea Bisericii. PS Petru Gherghel a evidenţiat importanţa Acţiunii Catolice în Biserică şi în Dieceza de Iaşi.

A urmat sfânta Liturghie prezidată de PS Petru Gherghel. Au concelebrat PS Aurel Percă, PS Anton Coşa, asistenţii spirituali ai Acţiunii Catolice şi numeroşi preoţi. PS Anton Coşa, în cadrul predicii, a explicat lecturile sfinte şi a îndemnat pe cei prezenţi să fie adevăraţi mărturisitori ai credinţei. Cântările au fost animate de un grup de tineri de la cele trei parohii din Iaşi.

În timpul pauzei de prânz a avut loc Adunarea Generală Diecezană în cadrul căreia reprezentanţii parohiilor şi Consiliul Diecezan au discutat despre programul anului asociativ 2010-2011. Tot în timpul pauzei, ceilalţi membri, în special copiii, au participat la diferite activităţi.

Programul a continuat cu momentul Acţiunea Catolică - o familie în sărbătoare, constând în diferite mărturii şi momente artistice care au dorit să marcheze momentul de sărbătoare. La începutul acestui program PS Aurel Percă a felicitat întreaga asociaţie şi a încurajat-o în misiunea ei. Întreaga întâlnire s-a încheiat cu un moment de rugăciune de mulţumire şi recunoştinţă.