Pledoarie pentru încrederea de sine

Mulţi tineri sunt terorizaţi de aceeaşi problemă: încrederea în sine! Se revarsă tumultul întrebărilor de genul: Sunt în stare să fac ceva bun? Voi reuşi ceva serios în viaţa mea? Ţine cu adevărat cineva la mine?... M-am gândit atunci că nu poţi fi senin şi nu poţi construi ceva în viaţă dacă nu eşti convins de faptul că valorezi, că poţi face lucruri măreţe, că poţi să te înalţi, că poţi răzbate! Papa Paul al VI-lea spunea: "În planul lui Dumnezeu, fiecare om este chemat să crească, deoarece orice viaţă este o vocaţie! Încă de la naştere este dat tuturor, în germene, un ansamblu de atitudini şi de calităţi ce trebuie fructificate...". Ceea ce ne spune papa este că suntem primii făuritori ai vieţii noastre. Dumnezeu are într-adevăr grijă de noi, ne călăuzeşte, ne susţine, dar... ne şi pune la treabă, tocmai pentru a ne arăta că ne-a înzestrat cu puteri măreţe. Ceea ce suntem este darul pe care ni l-a făcut Dumnezeu, însă ceea ce devenim este darul pe care îl facem noi lui Dumnezeu şi lumii. Tocmai de aceea nu trebuie să aşteptăm momentul potrivit, ci trebuie să îl creăm. Spunea cineva că cea mai importantă clipă este mereu cea prezentă, persoana cea mai semnificativă este cea care îţi stă în faţă, opera cea într-adevăr necesară este iubirea. Poate uneori este uşor să considerăm astfel lucrurile dacă nu ar fi o altă lege a vieţii care ne ţine mereu cu picioarele pe pământ. Această lege este că nimic nu se poate construi fără sudoare şi lacrimi, deoarece ceea ce are valoare trebuie să fie "udat" de aceste picături rodnice. Cui îi este frică de spini nu va culege niciodată un trandafir!

Nu există persoană care să nu aibă un sens pe acest pământ şi care să nu aibă în sine şi puterea de a împlini visul vieţii sale, chiar dacă acesta poate să fie descoperit într-un moment care pare să însemne un faliment. Kirk Kilgour, un voleibalist, care a suferit un accident grav, care l-a imobilizat într-un scaun cu rotile chiar în apogeul carierei sale, s-a rugat astfel în Piaţa "Sfântul Petru" din Roma, în faţa papei Ioan Paul al II-lea:

"I-am cerut lui Dumnezeu să mă facă puternic pentru a desfăşura proiecte grandioase, iar el m-a lăsat slab pentru a mă păstra în umilinţă.

I-am cerut lui Dumnezeu să-mi dea sănătate, pentru a realiza lucruri măreţe, iar el mi-a dat durerea, pentru a o înţelege mai bine.

I-am cerut bogăţia pentru a avea totul, iar el m-a lăsat sărac pentru a nu fi egoist.

I-am cerut puterea pentru ca oamenii să aibă nevoie de mine, iar el mi-a dat umilirea pentru ca eu să am nevoie de ei.

I-am cerut lui Dumnezeu totul pentru a mă bucura de viaţă, iar el mi-a lăsat viaţa pentru ca eu să mă bucur de toate.

Doamne, nu am primit nimic din tot ceea ce am cerut, dar totuşi mi-ai dat tot ceea ce aveam nevoie, şi asta aproape împotriva voinţei mele. Rugăciunile pe care nu le-am făcut mi-au fost ascultate.

Fie lăudat Domnul meu: între toţi oamenii nimeni nu are ce am eu!".

Încrederea în sine nu este un vis, ci modul de a realiza visele!