O lumină ce răsare din întunericul închisorii
Prezentăm în rândurile următoare trei motive pentru care se cuvine să ne lăsăm luminaţi de exemplul martirului Anton Durcovici, pentru a alunga întunericul necredinţei din inimile noastre.
Primul motiv care ne determină să luăm în consideraţie sacrificiul suprem al episcopului Anton Durcovici este faptul că acest martiriu se înscrie în lunga serie a persecuţiilor care s-au abătut asupra creştinilor de pe teritoriul ţării noastre, încă din primele secole. Într-adevăr, această regiune se numără printre locurile în care numeroşi credincioşi şi-au vărsat sângele pentru Cristos, chiar de la începutul erei creştine. Datorită acestor martiri, credinţa în Dumnezeu şi-a înfipt rădăcinile adânci în fiinţa poporului român. În acest sens, putem afirma că martirii strălucesc pe firmamentul Bisericii din România asemenea stelelor luminoase care îşi trimit razele peste pământul aflat în întuneric. Spre deosebire de stelele cerului, care ne luminează noaptea cu propria energie, martirii reprezintă reflexia strălucirii lui Dumnezeu. Ei sunt pentru creştini un punct de referinţă, un model de viaţă. Tocmai de aceea, Dumnezeu s-a îngrijit mereu ca Biserica să nu ducă niciodată lipsă de oameni care să înfrunte puterile lumeşti. Episcopul Anton Durcovici face parte din această vastă constelaţie a martirilor care şi-au vărsat sângele pentru a hrăni credinţa creştinilor de astăzi.
Al doilea motiv pentru care se cuvine să contemplăm martiriul episcopului Anton Durcovici este reprezentat de dorinţa noastră de a scăpa de întunericul perioadei comuniste, care încă ne mai marchează în mod negativ. Deşi au trecut mai mult de 20 de ani de la evenimentele din 1989, poporul român nu reuşeşte încă să se regăsească pe sine însuşi. Generaţiile tinere nu pot şterge întru totul formarea comunistă primită în copilărie. Tocmai de aceea, trebuie să ne îndreptăm privirile spre trecut, pentru că numai în exemplul păstorilor noştri, în special al episcopului Anton Durcovici, putem găsi acea lumină care să stârpească bacteriile ateismului pe care comunismul ni le-a transmis. Dacă oamenii de astăzi ar considera mai mult stelele creştinismului românesc, care s-au stins în închisorile comuniste, atunci ei s-ar molipsi de lumină, mai mult s-ar transforma în lumină, element atât de necesar pentru ca Biserica să poată face puţină ordine în conştiinţele confuze ale credincioşilor de astăzi.
În sfârşit, al treilea motiv care ne determină să deschidem ochii în faţa sacrificiului episcopului Anton Durcovici constă în faptul că noi dorim să devenim sfinţi. Nu există dorinţă mai nobilă decât aceasta; nu există cale mai sigură pentru a fi sfânt decât martiriul. Dacă medităm vieţile sfinţilor, vom începe să fim sfinţi încă de pe pământ; dacă noi contemplăm vieţile martirilor, vom deveni la rândul nostru martiri. Condiţiile de astăzi nu ne mai pot crea neapărat ocazia de a muri martiri, însă există şi azi posibilitatea de a trăi un martiriu de ordin spiritual. În acest sens, a fi martir înseamnă a-l pune pe Cristos pe primul loc în viaţa personală şi apoi a-l mărturisi prin slujire. Numai cine va reuşi să reziste la toate ispitele şi chinurile societăţii în care trăim va putea apărea în faţa judecătorului suprem încoronat cu aura martiriului. Însă pentru a putea ieşi învingători dintr-o astfel de luptă spirituală este necesar să ne îndreptăm privirea spre cei care au suferit nu doar spiritual, ci şi fizic.
Aşadar, episcopul martir Anton Durcovici reprezintă o lumină pentru cel care doreşte să ajungă la unirea deplină cu Isus Cristos. Numai cine se lasă luminat de soarele divin va putea simţi căldura şi lumina pe care una dintre raze - Anton Durcovici - o revarsă asupra întregii omeniri.
