Primul păstor indigen al diecezei
Primul episcop indigen al Diecezei de Iaşi, Mons. Mihai Robu, s-a născut în satul Săbăoani, judeţul Neamţ, la 10 aprilie 1884. După absolvirea cursurilor primare în localitatea natală, a fost admis la Seminarul diecezan din Iaşi în toamna anului 1894, fiind al 34-lea tânăr indigen care a cerut să devină preot pentru catolicii din Moldova.
În seminar, Mihai Robu a fost un student silitor, dar şi evlavios. Într-adevăr, pe lângă dogma Bisericii, el a aprofundat cu succes şi diverse limbi (latina, italiana, franceza şi germana); în cronica seminarului este mereu amintit în funcţia de sacristan, fapt ce confirmă grija pe care o avea, încă din perioada formării la preoţie, pentru celebrarea misterelor sacre.
Mihai Robu a primit hirotonirea diaconală la 19 noiembrie 1906, iar pe cea sacerdotală la 7 aprilie 1907, prin impunerea mâinilor primului episcop de Iaşi, Mons. Nicolae Iosif Camilli (1884-1894 şi 1904-1915). Încă din ianuarie 1907 el fusese numit prefect pentru seminariştii din Iaşi.
Până la începerea Primului Război Mondial, pr. Mihai Robu a fost profesor şi formator în Seminarul diecezan, iar după anul 1914, cursurile seminariale fiind întrerupte, a slujit ca paroh în comunităţile din Văleni, Faraoani şi Bacău. În timpul războiului prima grijă a pr. Mihai era aceea de a-i întări pe cei care aveau de suferit în urma luptelor (răniţi, văduve, orfani etc.).
În anul 1920, pr. Mihai Robu a fost numit secretar al ep. Alexandru Theodor Cisar. În plus, a revenit în seminarul diecezan (redeschis la 18 octombrie 1920) pentru a-şi relua misiunea de formator şi profesor.
De remarcat faptul că, deşi ocupa diverse funcţii, pr. Mihai Robu a colaborat încă de la început cu redacţia revistei diecezane "Lumina creştinului", prin publicarea unor articole care aveau ca scop evoluţia culturală şi spirituală a catolicilor din Moldova.
Episcopul Al. Th. Cisar a obţinut de la Sfântul Scaun, la începutul anului 1924, distincţii preţioase pentru pr. Mihai Robu şi pentru alţi trei preoţi. Cităm un fragment din scrisoarea circulară (nr. 2614 din 22 februarie 1924) prin care amintitul episcop aducea acest lucru la cunoştinţa preoţilor şi credincioşilor din Moldova: "Sfântul Părinte a binevoit să acorde distincţii pontificale la patru dintre preoţii Eparhiei de Iaşi. Acestea sunt cele dintâi onorificenţe date de Sfântul Scaun apostolic clerului nostru indigen... Vă facem deci cunoscut că prin decretele date la 5.02.1924 au fost numiţi camerieri secreţi, supranumerari ai Sanctităţii sale papa Pius al XI-lea, următorii: Preacucernicia sa Ioan Bogleş, decan de Siret şi paroh de Gherăeşti, Preacucernicia sa dr. Anton Gabor, directorul şcolii din Iaşi şi redactor al revistei Lumina creştinului, Preacucernicia sa dr. Marcu Glaser, decan de Basarabia şi paroh de Chişinău, şi Preacucernicia sa Mihai Robu, secretar episcopal".
În urma demisiei din scaunul arhiepiscopal de Bucureşti a lui Raymund Netzhammer (1924), Sfântul Scaun l-a numit pe episcopul de Iaşi Al. Th. Cisar arhiepiscop de Bucureşti, acesta rămânând însă şi la conducerea Diecezei de Iaşi ca administrator apostolic.
La 7 mai 1925, Mons. Mihai Robu a fost numit episcop de Iaşi, fiind prezentat Sfântului Scaun de către noul arhiepiscop de Bucureşti, Mons. Cisar.
Episcopul Mihai Robu a slujit Dieceza de Iaşi până la moartea sa (27 septembrie 1944). Din cauza Celui de-al Doilea Război Mondial, a fost nevoit, în anul 1944, să se refugieze la Beiuş, unde a murit. A fost înmormântat în cimitirul din acelaşi oraş la 29 septembrie, iar în anul 1964 osemintele sale au fost aduse la Iaşi şi reînhumate în catedrala "Adormirea Maicii Domnului".
