Naşterea lui Isus
Isus se naşte! Şi lumina
Pătrunde-n sufletele noastre,
Şi steaua tainei străluceşte
Deasupra celorlalte astre.
Cu magii azi ne închinăm,
Şi noi, cu sufletul mergând,
O bucurie fără seamăn
Simţim în inimă şi-n gând!
Azi patimile se răpun
De-o putere preaînaltă!
Azi omul, luminându-şi gândul,
Spre cer cu inima tresaltă!
Nădejdile se nasc în suflet.
Credinţa tainic reînvie,
Căci harul sfânt acum coboară
În viaţa stearpă şi pustie.
Şi orice suflet care simte
Că-n el răsare-o viaţă nouă,
E ca un crin ce în petale
Adună stropi curaţi de rouă!
Şi orice inimă ce poartă
Oglinda cerului în ea,
Pentru Isus născut în iesle,
Azi luminează ca o stea!
Se nimiceşte tot păcatul
Sub raza sfântă a iubirii...
Azi se deschide pentru suflet,
Spre cer, un drum al mântuirii!
Cu haina albă a virtuţii
Tot omul poate să se-mbrace,
Căci Sfânta Naştere aduce
În inimi linişte şi pace!
Costache Ioanid
* * *
Crăciunul ca joc
E joc de lumini, cu cadouri şi brazi,
Expuneri de semne ce n-au conţinut,
E joaca cu cerul a lumii de azi,
Ceva ce lipsea într-un ieri, nu de mult.
Ne vine să fim iar copii uneori,
Ne place să facem şi haz de necaz,
Ne-ncântă tot ceea ce trece de nori,
Iar când e Crăciunul luăm un răgaz.
Şi-atunci avem timp şi de brad şi de joc,
Ne-ntoarcem la Domnul, de care-am uitat,
Găsim, dacă vrem, chiar şi ac de cojoc,
La tot ce ne-a-mpins către rău şi păcat.
Ne trebuie (doară) un suflu de prunc,
Să-mprăştie gheaţa ce-a stat şi-a tot stat
Pe sufletul nostru, "S-arunc să n-arunc?"
Dar, iată, că-i timpul cel mult aşteptat.
E timpul de pace, de frumos şi de har,
E vremea colindei cea plină de dor,
În care uităm de durere şi-amar,
E timpul în care-oferim şi-ajutor.
Şi-n joacă se pot întâmpla... chiar minuni,
De vreme ce Domnul, spre joacă, un timp,
Ca prunc s-antrupat între oameni comuni.
Dar lucruri măreţe se petrec în estimp.
Îţi trebuie doar ochi de prunc să le vezi
Şi inimă mare şi suflet curat...
De-aceea-i Crăciunul cu arborii verzi,
Iar tu, nu din joacă, ai aflat..., n-ai aflat...
