Un "vizionar" postmodern şi-a expus teama despre viitor sub forma unei parabole de tipul science fiction. Potrivit acesteia se va ajunge la un moment dat ca între lumea trecutului şi cea a viitorului să fie ridicat un perete de sticlă până la cer. De o parte va fi plasată lumea aşa cum este ea în prezent: pe cale de dispariţie ca specie, din cauza scăderii numărului de naşteri. De cealaltă parte va începe o lume nouă cu copii "produşi" artificial. Legătura dintre cele două lumi va consta doar în prelevarea materialului biologic dintr-o parte, pentru a fi utilizat de cealaltă parte. Apogeul va fi atins în momentul în care, de o parte, nu va mai exista nici un copil, iar de partea cealaltă vor fi numai generaţii fragede. Trecutul va privi spre viitor ca prin sticla unui acvariu, în timp ce, din partea cealaltă, noilor generaţii le va fi imposibil să vadă ceva din trecut. Deznodământul va fi însă unic şi implacabil: pe de o parte, "ultimul va stinge lumina", pe de alta, implozie bio şi nimic mai mult, ambele acte având loc la baza zidului de sticlă (un fel de turn Babel).
De reflectat: ruptura dintre generaţii; rolul copilului şi importanţa familiei. Rugăciune: "Împrăştie-i, Doamne, încurcă-le limbile!" (Ps 54,10a)
