- F.W. (Roman). 1) "În anul 1990 a apărut Decretul lege nr. 98 care prevede că urmaşii susţinătorilor legali care au lucrat în transporturi primesc o pensie de urmaş de 100% din pensia susţinătorului legal. În anul 2004 a apărut HG. 1550 care prevede că pensia de urmaş a susţinătorilor legali care au lucrat în transporturi nu mai este de 100% din pensia susţinătorului legal. Întrebarea mea este dacă hotărârea de guvern nu încalcă principiul neretroactivităţii unei legi aşa cum prevede Constituţia României. Este legală şi corectă?"

Prin art. 11 din Decretul lege nr. 98/1990 "cuantumul pensiei de urmaş pentru personalul din unităţile de căi ferate se stabileşte în procent de 100% din pensia titularului indiferent de numărul urmaşilor". Conform art. 1 din HG nr. 1550 din 2004, începând cu data de 01.10.2004 pensiile din sistemul public stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislaţiei anterioare datei de 01.04.2010 vor fi evaluate în vederea recalculării în conformitate cu principiile legii 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare. Prin anexa 1 a acestei hotărâri s-au stabilit normele metodologice de evaluare a pensiilor din sistemul public, iar prin art. 11 din această anexă se precizează că "pentru pensiile de urmaş stabilite în conformitate cu prevederile Decretului lege nr. 98/1990... punctajul mediu anual se determină cu aplicarea prevederilor art. 71 din legea 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Conform art. 71 din legea 19/2000 "pensia de urmaş se stabileşte procentual din pensia susţinătorului în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi astfel:
a) pentru un singur moştenitor - 50 %
b) pentru doi moştenitori - 75 %
c) pentru trei sau mai mulţi moştenitori - 100 %

Este adevărat că prin art. 1 din Codul de procedură civilă şi art. 15 din Constituţie se prevede că legea civilă dispune numai pentru viitor, ea neavând putere retroactivă, dar legea civilă se aplică atâta timp cât este în vigoare. Menţionez că de la principiul neretroactivităţii legii civile există excepţia retroactivităţii, adică legea civilă nouă se aplică şi pentru situaţiile anterioare adoptării ei, iar această excepţie se aplică dacă este consacrată expres în legea nouă, deoarece excepţiile nu se prezumă, ele fiind de strictă interpretare şi aplicare. În condiţiile în care dispoziţiile legale invocate de dv. au fost abrogate, consider că în mod corect vi s-au aplicat prevederile legii 19/2000 coroborate cu dispoziţiile din HG nr. 1550 din 2004.

2) "În anul 1992 mi s-a eliberat certificatul de handicapat din cauză că sufăr de schizofrenie, în regim permanent, nerevizuibil (legea 53/1990). În anul 2004 apare legea 448 care prevede că persoanele sunt handicapate dacă handicapul a survenit până la vârsta de 25 de ani. Eu m-am îmbolnăvit de schizofrenie după 25 de ani. Pe acest fapt mi s-a anulat certificatul de handicapat. Nu este un abuz şi ilegal că mi s-a anulat certificatul de handicapat întrucât legea 448 nu retroactivează şi am dreptul în continuare de certificatul de handicap, mai ales că-l am şi în regim permanent?"

În condiţiile în care v-a fost anulat certificatul de moştenitor nu mai puteţi beneficia de drepturile care vă erau acordate în baza acestui act. Din punct de vedere juridic acest act nu există şi nu mai produce efecte juridice. În ceea ce priveşte principiul retroactivităţii legii civile, consider că am lămurit această problemă la întrebarea nr. 1.