Episcopi în vizită
Dieceza de Iaşi a primit vizita a doi episcopi din străinătate. Mons. Franz-Peter Tebartz-van Elst, episcop de Limburg (Germania), a fost în vizită la 20 octombrie şi a avut o întâlnire cu seminariştii. Oaspetele a prezentat situaţia Bisericii Catolice din Germania, o ţară care cunoaşte în paralel cu dezvoltarea industrială şi o puternică mişcare de secularizare. A urmat, la 25 octombrie, vizita făcută de PS John Tong Hon, episcop de Hong Kong, alături de prelatul Albert Holenstein, având o întâlnire cu seminariştii, urmată de un moment de rugăciune pentru Biserica din China în capela seminarului. Episcopul oaspete a prezentat realitatea Bisericii Catolice din China şi situaţia politică a acestei ţări.
Gând de recunoştinţă
Comunitatea catolică din Mărgineni a găzduit întâlnirea persoanelor consacrate din Zona Bacău, la 7 februarie, când, după Liturghie, credincioşii din sat au pregătit masa de prânz, la Oratoriu, pentru toţi cei prezenţi. La întâlnirea de la Cacica din 10 octombrie, a persoanelor consacrate din Dieceza de Iaşi, participanţii au oferit un ajutor material şi financiar pentru familiile care au avut de suferit în urma inundaţiilor din vara anului 2010. Familiile din Mărgineni şi-au exprimat mulţumirea şi recunoştinţa.
Un milion de stele
"Un milion de stele" - reprezentând flăcările speranţei şi solidarităţii au fost aprinse, ca lumânări, în seara de sâmbătă, 13 noiembrie, în 21 de localităţi din România de către organizaţiile Caritas din România şi în peste 52 de oraşe din Germania, de către organizaţiile Caritas din Germania. Acţiunea "Un milion de stele" a prins viaţă în acest An European de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale în patru oraşe din Moldova: Iaşi, Bacău, Piatra Neamţ şi Roman. La Iaşi au participat PS Petru Gherghel, împreună cu reprezentantul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, pr. Răzvan Aonofriesei şi prof. conf. dr. Daniela Şoitu, de la Universitatea "Al.I. Cuza" Iaşi.
Concerte
Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi a găzduit un concert de muzică sacră, la 13 octombrie, al orchestrei "Liber artis". În catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iaşi au fost susţinute alte trei concerte: 24 octombrie: corul catedralei şi o orchestră cu ocazia sărbătorii a 20 de ani de la înfiinţarea Centrului Diecezan Caritas Iaşi; 1 noiembrie: corul "Juvenes Ecclesiae", împreună cu ansamblul de suflători al Filarmonicii "Moldova" din Iaşi, la împlinirea a cinci ani de la sfinţirea catedralei noi şi a 69 de ani de existenţă a Radio Iaşi; 10 noiembrie: corul academic "Gavriil Musicescu" al Filarmonicii din Iaşi.
Profesiune
Fratele Iosif Mogoşescu, din Congregaţia "Săracii Slujitori ai Divinei Providenţe" din Verona, Italia, a depus voturile perpetue, la 10 octombrie, în biserica din Oţeleni, în cadrul Liturghiei prezidate de pr. Iosif Gârleanu, parohul comunităţii. La ceremonie au mai fost prezenţi pr. Miguel Tofful, superior general al Congregaţiei "Săracii Slujitori ai Divinei Providenţe", şi un număr mare de preoţi, persoane consacrate, seminarişti, precum şi un număr mare de credincioşi.
Hirotonire
Marius Martin, din Parohia Bacău "Sf. Nicolae", a fost sfinţit preot la 20 noiembrie, în biserica "Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului" din Popeşti-Leordeni. Tânărul este membru al Congregaţiei "Sfântul Iosif" (Iosefinii lui Murialdo). Celebrantul hirotonirii a fost ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti. Noul preot a celebrat prima sfântă Liturghie în biserica parohială "Sfinţii Petru şi Paul" din Bacău, la 28 noiembrie.
Numiri şi transferuri
Prin decrete episcopale, Preasfinţitul Petru Gherghel a procedat la următoarele numiri şi transferuri în Dieceza de Iaşi: începând cu 1 noiembrie: pr. Augustin Benchea - decan de Moineşti; pr. Ludovic Butnăraşu - vicedecan în Decanatul de Moineşti; pr. Petru Beşleagă - paroh la Tămăşeni; pr. Marian Dascălu - paroh la Cireşoaia. Începând cu 14 noiembrie: pr. Ciprian Bulai - vicar la Pildeşti.
Pe scurt
- 8-11 octombrie: Pelerinaj la Lourdes al unui grup de credincioşi catolici români din Torino, însoţiţi de pr. Gelu Miclăuş
- 23 octombrie: Întâlnire naţională a terezinelor la Mănăstirea "Don Orione" din Iaşi
- 25 octombrie: Întrunirea Consiliului Pastoral Diecezan la Traian
- 30 octombrie şi 6 noiembrie: "Ziua Bucuriei" în ACC, la Iaşi şi la Roman, respectiv la Bacău
- 30 octombrie: Adunarea generală Kolping Moldova la Bacău, cu marcarea a 18 ani de activitate în Dieceza de Iaşi
- 12 noiembrie: Conferinţa naţională "Text şi discurs religios" la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, participând şi PS Petru Gherghel
- 12 noiembrie: Dezvelirea la Iaşi a unui monument memorial, spre cinstirea şi neuitarea deţinuţilor politici din perioada comunistă, în prezenţa PS Petru Gherghel
- 13 noiembrie: Ceremonia de reînhumare la Răchiteni a osemintelor recuperate (146 de morminte) în urma săpăturilor arheologice din anul 1999 în "Cimitirul vechi" din localitate
- 13 noiembrie: Zi de formare pentru membrii şi simpatizanţii sectorului tineri al AC, la Bacău, Roman şi Iaşi
- 13-14 noiembrie: Animare misionară la Bogata şi Păcuri, făcută de pr. Pavel Chelaru şi un grup de membri ai Asociaţiei Misionare "Inimă de Mamă" (AMIM a împlinit 10 ani la 24 octombrie)
- 18 noiembrie: Colocviul "Relaţiile cu românii în dezbaterile congreselor secuieşti. O paralelă istorică: 1902-2010" organizat de Asociaţia "Dumitru Mărtinaş" la Bacău
- 20 noiembrie: Sfinţirea de către PS Aurel Percă a capelei ridicate la Şcheia în amintirea pr. Iosif Andrici
- 20 noiembrie: Turneu de şah pentru copiii din clasele V-VIII organizat de ACC Bacău la Oratoriul "Don Bosco" din Bacău
- 20-27 noiembrie: Şedinţe decanale în toate centrele, în cadrul cărora s-a analizat în special desfăşurarea Anului Familiei
- 22 noiembrie: Consfătuirea directorilor liceelor teologice ale diecezei la sediul episcopiei, cu invitaţi din Arhidieceza de Bucureşti
- 8 decembrie: Hirotonirea întru diaconat la Iaşi a studenţilor anului VI de la Institutul Teologic din Iaşi.