În Cartea Apocalipsei Ioan, la îndemnul lui Cristos, scrie "îngerului Bisericii din Laodiceea: Cunosc faptele tale că nu eşti nici rece, nici cald. O, de ai fi sau rece, sau cald! Dar pentru că eşti astfel, căldicel, nici cald, nici rece, te voi vărsa din gura mea" (Ap 3,14a.15-16). O astfel de stare nu poate să fie acceptată de Cristos, plin de dragoste şi de grijă faţă de om şi faţă de binele lui. Starea aceasta îl caracterizează pe cel care este sub stăpânirea lenei.
Lenea este definită de dicţionare astfel: înclinaţia celui căruia nu-i place, care nu doreşte, nu vrea să muncească, căruia îi place să stea fără să muncească; trândăvie; lâncezeală. Pentru a descrie lenea, sfântul Toma de Aquino foloseşte două concepte: tristeţe pentru binele divin şi repulsie faţă de activitate.
Lenea înseamnă tristeţe pentru binele divin deoarece în faţa binelui suprem persoana atinsă de lene simte plictiseală, dezinteres, delăsare. Este normal ca pentru ceea ce este bun şi frumos o persoană să simtă entuziasm, dorinţă, bucurie. Lenea este şi repulsie faţă de o activitate semnificativă, deoarece determină trândăvie, apatie, indolenţă. Cea mai mare nepăsare, în acest sens, este aceea faţă de îndatoririle religioase.
Când cineva începe să fie deranjat de Dumnezeu, când nu se mai roagă, nu mai participă la Liturghie, nu îi mai pasă de aproapele... începe să fie victima lenei. În schimb, iubirea faţă de Dumnezeu creează nelinişte (într-un sens bun), însufleţire, dorinţă de Dumnezeu. Despre această stare vorbeşte sfântul Augustin: "Ne-ai creat pentru tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până nu se va odihni în tine". Charles de Foucauld spunea: "Îndată ce am descoperit că există un Dumnezeu, am înţeles că nu puteam face altceva decât să trăiesc pentru el". Părintele Lorenzo Milani, un mare educator, folosea ca slogan expresia din engleză I care, care înseamnă îmi pasă, îmi stă la inimă.
Biblia scoate în evidenţă gravitatea păcatului de lene. Cartea Proverbelor spune cu ironie: "Leneşul bagă mâna în blid, dar cu mare greutate o duce la gură" (Prov 26,15). Apoi avertizează: "Mâna leneşului aduce sărăcie" (Prov 10,4). Oferă şi un sfat: "Du-te, leneşule, la furnică şi ia aminte... Până când, leneşule, vei mai sta culcat?" (Prov 6,6-9). În parabola talanţilor servitorul care a primit un talant este leneş deoarece nu a făcut altceva decât să îl îngroape (Mt 25,14-29).
Lenea pare să se răspândească foarte mult şi, din păcate, chiar în mijlocul tinerilor. Pentru unii tineri par să devină modele acele persoane care, fără să muncească, dobândesc avere cu uşurinţă. Aceşti tineri sunt fără dorinţă de viaţă, refuză orice efort, nu îşi asumă responsabilităţile, pretind ajutor permanent de la părinţi, nu oferă nimic în schimb. O astfel de existenţă este dramatică din toate punctele de vedere! Împotriva unui astfel de stil de viaţă trebuie acţionat rapid. Cum? În primul rând, părinţii trebuie să educe copiii să îndeplinească diferite sarcini, să îşi asume responsabilităţi, să ducă la îndeplinire unele angajamente. Este verificat faptul că atunci când se oferă totul "pe tavă" copiii sunt defavorizaţi foarte mult. Motoul călugărilor benedictini ora et labora (roagă-te şi munceşte) evidenţiază două aspecte ale vieţii care pot ţine departe de creştin viciul lenei. Primul pas, pentru a îndepărta lenea, este acela de a stabili o scară de valori în care Dumnezeu să fie pe primul loc. Iar Dumnezeu ne dă multe de făcut tocmai pentru că îi pasă de noi... I care!
Un proverb spune că lenea este perna diavolului. Iar Confucius zicea: "Lenea merge atât de încet încât sărăcia nu face nici un efort să o ajungă".
