"Zgârcitul pierde totul, vrând să câştige totul". Este primul vers din fabula Găina şi ouăle de aur de La Fontaine, în care este vorba despre un om nesătul care avea o găină ce făcea ouă de aur. Sperând să găsească în interiorul ei o comoară şi mai mare, omul a tăiat-o, dar nu a descoperit nimic! Morala: dorinţa de a avea mai mult te face să pierzi şi ceea ce ai! În Avarul de Moliere, Harpagon este caracterizat ca fiind "dintre oameni, omul cel mai puţin om, iar dintre muritori, muritorul cel mai hulpav şi mai hapsân". Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte zgârcit ca fiind cel care face economii exagerate, evitând şi cheltuielile de strictă necesitate, care strânge cu lăcomie bunuri materiale; avar; lipsit de generozitate.
Banul (în general bunurile materiale) a devenit, pentru mulţi, unicul mijloc prin care se reglează raporturile dintre persoane, astfel încât o persoană valorează în funcţie de cât câştigă, nu se alege un serviciu care mulţumeşte şi împlineşte persoana, ci unul care are un salariu satisfăcător, se renunţă la valori sau lucruri esenţiale pentru valori sau lucruri superflue, dar mai trendy. Banul a fost mereu în centrul interesului omului, iar pentru a-l poseda se comit nedreptăţi, violenţe, războaie.
Fiind conştient de puterea negativă a banului, Cristos este foarte categoric faţă de cei care sunt sclavii acestuia: "Vai vouă, bogaţilor, pentru că vă primiţi mângâierea. Vai vouă, celor care sunteţi sătui acum, căci veţi suferi de foame. Vai vouă, celor care râdeţi acum, căci veţi boci şi veţi lăcrima" (Lc 6,24-25). Cristos nu se pronunţă împotriva bogaţilor sau a bogăţiei în sine, ci scoate în evidenţă ceea ce face ca bogăţia să se transforme din binecuvântare în blestem: dorinţa exagerată de a poseda, care face să se uite că totul este darul lui Dumnezeu. Pentru sfântul Paul, "rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani, iar cei care s-au dedat la ea au rătăcit de la credinţă şi şi-au provocat multe chinuri" (1Tim 6,10).
De ce banul şi, în general, lucrurile materiale pot fi rădăcina tuturor relelor? Problema nu este între a avea şi a fi, deoarece pentru om, fiinţă fizică, a fi nu există fără a avea. Omul, pentru a exista, are nevoie de la aer până la bani pentru a-şi obţine subzistenţa. Ceea ce duce la avariţie nu este a poseda lucruri sau bani, ci a dori şi a voi doar pentru sine, uitând că totul este primit şi, de aceea, trebuie să fie şi dăruit. Aici apare scurtcircuitul avariţiei! Zgârcenia este o ataşare dezordonată faţă de bani şi de lucruri materiale, astfel încât persoana fie este sclava a ceea ce posedă (de fapt, persoana este posedată!), fie caută cu prea mare aviditate ceea ce nu are. De aceea zgârcenia nu este un viciu exclusiv al bogaţilor; există săraci care sunt ataşaţi exagerat de puţinul care îl au şi există bogaţi care sunt liberi şi generoşi. De fapt, cel zgârcit devine tot mai sărac de teamă să nu fie sărac, iar bogatul zgârcit este mai sărac decât un cerşetor! Amăgirea care stă la baza zgârceniei este că fericirea poate fi cumpărată şi avută pentru totdeauna. Deşi toţi ştim că banii nu aduc fericirea, totuşi comportamentele noastre nu denotă această convingere.
Cum se poate lupta împotriva zgârceniei? În primul rând nu trebuie să uităm niciodată că tot ceea ce avem este o binecuvântare a lui Dumnezeu. Totul vine de la el şi de aceea trebuie să fim recunoscători şi tot ceea ce avem trebuie să punem şi în slujba aproapelui. De aici derivă o altă atitudine: aceea de a ajuta pe alţii (spiritual şi material), împărţind cu ei ceea ce suntem şi avem, luptând astfel împotriva egoismului nostru, recunoscând generozitatea lui Dumnezeu şi fiind convinşi că el ne oferă ceea ce avem nevoie.
