Lumina feţei lui Cristos înviat străluceşte prin trăsăturile evanghelice a cinci noi sfinţi, patru italieni, între care un preot, un abate şi două călugăriţe, şi un călugăr carmelit portughez: Arcangelo Tadini, Bernardo Tolomei, Geltrude Comensoli, Caterina Volpicelli şi Nuno de Santa Maria Álvares Pereira. Liturghia cu ritul canonizării, prezidată de papa Benedict al XVI-lea, a avut loc duminică, 26 aprilie.

Sfântul Arcangelo Tadini, preot născut la 12 octombrie 1846 la Verolanuova, în provincia italiană Brescia, petrecea ore întregi în rugăciune în faţa Euharistiei. "Om dăruit total lui Dumnezeu", gata în orice împrejurare să se lase călăuzit de Duhul Sfânt, era gata să identifice necesităţile urgente ale momentului şi să le găsească remediu. A luat pentru aceasta iniţiative concrete şi curajoase, precum organizarea Societăţii Muncitoreşti Catolice de Ajutor Reciproc şi întemeierea în anul 1900 a Congregaţiei Surorilor Lucrătoare ale Sfintei Case din Nazaret. A trecut la Domnul la 20 mai 1912.

Şi la sfântul Bernardo Tolomei, născut în oraşul italian Siena la 10 mai 1272, iese clar în evidenţă iubirea pentru rugăciune. Om de vază, cu studii temeinice de drept, părăseşte oraşul şi trăieşte ca eremit în peşterile din colinele calcaroase din vecinătate, devenind "iniţiator al unei mişcări monastice benedictine singulare" la celebra mănăstire de la Monte Oliveto, iar în timpul marii ciume din anul 1348 se întoarce la Siena ca să asiste monahii şi concetăţenii loviţi de epidemie. Moare din cauza ciumei, ca adevărat martir al carităţii, la 20 august 1348.

O atracţie deosebită pentru Isus prezent în Euharistie a simţit-o încă de mică sfânta Geltrude Comensoli, născută la Bienno, în provincia italiană Brescia, la 18 ianuarie 1847, fondatoare a Institutului Surorile Sacramentine din Bergamo. În faţa Euharistiei sfânta Geltrude şi-a înţeles vocaţia şi misiunea în Biserică, aceea de a se dedica fără rezerve acţiunii apostolice şi misionare, mai cu seamă în favoarea tineretului. A murit la 18 februarie 1903.

Mărturisitoare a iubirii divine a fost şi sfânta Caterina Volpicelli, născută la 21 ianuarie 1839 în Napoli, fondatoarea Institutului Slujitoarele "Sfintei Inimi", care s-a străduit "să fie a lui Cristos, pentru a duce la Cristos" pe toţi cei pe care îi întâlnea în oraşul Napoli până la moartea sa, la 28 decembrie 1894.

O mărturie exemplară de absolută încredere în ajutorul lui Dumnezeu este şi cea oferită de portughezul Nuno de Santa Maria Álvares Pereira, născut la 24 iunie 1360, în Chernache do Bonjardim. După ce a fost comandant suprem al armatei şi conducător victorios, depune armele şi intră în anul 1423 în conventul carmeliţilor. Nu a lăsat niciodată ca darurile cu care era înzestrat, calităţile personale, să treacă înaintea acţiunii supreme care vine de la Dumnezeu. S-a întors în casa Tatălui la 1 noiembrie 1431.

Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe toţi să se lase atraşi de exemplul noilor sfinţi: "Hrăniţi cu pâinea euharistică, noii sfinţi pe care astăzi îi venerăm au dus la îndeplinire misiunea lor de iubire evanghelică în diferitele domenii în care au lucrat prin carismele lor speciale". Asemenea acestora, cine se hrăneşte cu trupul lui Cristos poate să traducă într-o viaţă de slujire a aproapelui energiile pe care le primeşte din contemplaţie şi rugăciune.