Într-un cunoscut ziar naţional dintr-o ţară occidentală, un apreciat jurnalist a avut curajul să abordeze în paginile cotidianului său timp de mai bine de un an o temă care privea viaţa preotului, identitatea şi rolul său în viaţa societăţii. La încheierea ciclului de articole, fiind întrebat despre impresiile sale de-a lungul acestei călătorii, a declarat: "Am pornit cu ideea că preotul este unul dintre personajele cele mai semnificative şi interesante din societatea noastră... Dintr-un personaj pe care îl vedeam ca unul pur social şi istoric, această călătorie prin viaţa lui m-a făcut să descopăr dimensiunea "sacră", adică faptul că el nu vrea să se reprezinte pe sine, ci pe un altul, iar acest lucru este absolut unic... Este un personaj cu totul original, un adevărat "unic": preotul are curajul să nege că scopul propriu este doar unul pământesc, ascultând de Dumnezeu. Prezenţa sa este o prezenţă concretă a lui Dumnezeu... şi asta mă fascinează".
Anul Sfintei Preoţii, dorit cu atâta căldură de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea, ne dă ocazia în aceste pagini ale revistei de a răspunde îndemnului său de a aprofunda tot mai mult importanţa rolului şi a misiunii preotului în Biserică şi în societatea contemporană.
Ce putem spune, aşadar, despre figura preotului?
Cine încearcă să trateze astăzi această temă, "Preotul astăzi", se trezeşte în faţa unei cantităţi enorme de informaţii, de teorii, experimente şi proiecte. Aceasta se datorează şi faptului că preotul a fost şi este mereu o problemă de actualitate.
Pe contemporanii noştri îi interesează preotul: zi de zi găsim tot mai multe romane, scenarii, filme de tot felul care-l scot în evidenţă. Uneori în manieră pozitivă, alte ori în manieră negativă. Şi totuşi s-ar putea repeta avertismentul lui Ioan Botezătorul adresat iudeilor: "În mijlocul vostru este unul pe care voi nu-l cunoaşteţi" (In 1,26).
Pentru cel care rămâne contrariat şi oarecum uimit de "surprizele" pe care le descoperă în viaţa preotului e mai comod să-şi spună simplu că preotul este un mister. Poate fi adevărat numai dacă ţinem cont că misterul preotului este însuşi misterul lui Cristos. Prezenţa sa între oameni este acelaşi chip şi aceeaşi acţiune profundă a lui Cristos cel viu. Mereu şi pretutindeni Cristos trăieşte şi acţionează în preot.
Cine refuză acest adevăr, refuză să înţeleagă planul lui Dumnezeu cu omenirea. Aşa cum omul nu se va putea lipsi vreodată de apă, de aer, de iubire... la fel nu se va putea lipsi de credinţă, de religie, de preot.
Aşadar, cine vrea să-l înţeleagă pe preot, trebuie să pornească de la Cristos, de la întruparea şi de la misterul său pascal, de la "despuierea", umilirea şi ascultarea sa până la moarte. Se va putea înţelege preotul, în măreţia şi în nimicnicia sa, în misiunea şi în fragilitatea sa, numai dacă se priveşte spre Cristos; dacă preotul realizează în lume aceeaşi "despuiere" pe care Cristos a realizat-o în sine, atunci nici un alt cuvânt nu va putea exprima mai bine existenţa sacerdotală ca acelea ale sfântului Paul: "Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine" (Gal 2,20).
Curaj, aşadar. E nevoie de mult curaj pentru a trăi vocaţia de apostol: curaj de a te evidenţia şi curaj pentru a rămâne pierdut printre oameni; curajul de a trăi în contemplaţie şi curaj pentru a sluji cu simplitate şi umilinţă; curaj pentru a urca muntele Tabor şi curaj pentru a coborî şi a spăla picioarele aproapelui: iată figura preotului, imagine dorită şi aşteptată de omenirea de astăzi.
