Născut la Tecuci, la 27 noiembrie 1882, pr. Wilhelm Clofanda a urmat cursurile Seminarului "Sfântul Iosif" din Iaşi. A fost sfinţit preot la 24 noiembrie 1906, la Iaşi, activând apoi în Parohiile Tămăşeni (1906-1909) şi Botoşani (1909-1969).
În anii persecuţiei comuniste s-a manifestat ca un adversar al regimului totalitar, exprimându-şi aprobarea faţă de toate acţiunile pastorale ale episcopilor Anton Durcovici şi Marcu Glaser. A adresat credincioşilor, de asemenea, îndemnuri la solidaritate faţă de preoţii arestaţi, încurajându-i în păstrarea credinţei strămoşeşti şi a fidelităţii faţă de Sfântul Scaun.
După arestarea, la 15 noiembrie 1950, pr. Gheorghe Petz, ordinarius substitutus al diecezei, pr. Wilhelm Clofanda a preluat jurisdicţia canonică a Diecezei de Iaşi, în calitate de ordinarius substitutus. În aceeaşi zi, Securitatea din Botoşani i-a întocmit dosar de urmărire informativă şi a pus în aplicare un plan conform căruia noul păstor al diecezei trebuia împiedicat, prin toate mijloacele, de a ajunge la Iaşi. În acest sens, miliţienii din dispozitiv aveau ordin să-l dea jos din tren cu forţa. Acest plan a reuşit, iar pr. Wilhelm Clofanda a condus dieceza de la Botoşani, primind corespondenţa oficială de la Iaşi prin intermediul unor curieri şi a pr. Andrei Asaftei. În perioada respectivă, noul ordinarius substitutus a condamnat amestecul statului comunist în problemele interne ale Bisericii (Adunarea de la Târgu Mureş, "Acţiunea Catolică" comunistă, problema statutului Bisericii Catolice, arestările în rândul preoţilor şi credincioşilor etc.). Era perfect conştient de consecinţele acţiunilor sale, arătându-se pregătit chiar să suporte martiriul pentru cauza Bisericii şi păstrarea fidelităţii faţă de Sfântul Scaun.
În noaptea de 10 spre 11 martie 1951, pr. Wilhelm Clofanda a fost arestat în baza unui mandat al Tribunalului Militar Iaşi şi depus în arestul Securităţii din Botoşani, unde a fost anchetat de securiştii Matusei Andreescu şi Gheorghe Enoiu în baza unor chestionare trimise de la Bucureşti. Ancheta care a urmat nu a reuşit să descopere vreo culpă politică (fusese arestat pentru aşa-zise "activităţi duşmănoase" împotriva regimului comunist), iar pr. Clofanda a declarat că nu va divulga aspecte ale vieţii bisericeşti aflate sub "secretul profesional" şi că "nu-i este frică de nimic (...) şi că vrea să rămână statornic în credinţă" şi fidelitate faţă de papa Pius al XII-lea. De asemenea, la desele ameninţări că urma să sufere din cauza atitudinii sale noncolaboraţioniste, pr. Clofanda a răspuns: "Pentru aceasta suntem preoţi (...) şi o suferinţă mai mare decât moartea nu poate fi". Din lipsă de probe care să-i ateste vinovăţia, pr. Clofanda nu a putut fi trimis în faţa Tribunalului Militar. Ca urmare a acestui fapt, la 17 iulie 1951, securistul D. Brânzei trimitea la Bucureşti propunerea de a i se fixa pr. Clofanda "domiciliu obligatoriu, spre a fi împiedicat a-şi desfăşura activitatea duşmănoasă".
La 14 august 1951, Comisia Militară a M.A.I. a ordonat internarea pr. Clofanda în Colonia de muncă "Dunărea" (Penitenciarul Sighet), după ce acesta primise în lipsă o aşa-zisă "condamnare administrativă". Avea să sufere foarte mult din cauza bolilor, fiind pus în libertate târziu, la 24 octombrie 1955.
Întors la Botoşani, îşi va petrece ultimii ani din viaţă într-o atmosferă de teroare psihică, fiind ameninţat de securişti cu rearestarea. De asemenea, a fost supus unor şicane, fiindu-i confiscaţi abuziv, printre altele, şi stupii pe care îi îngrijea de mulţi ani!
A murit la Botoşani, la 23 martie 1969. Rămâne în istoria Bisericii noastre locale ca una dintre figurile ilustre ale rezistenţei anticomuniste în anii grei de început ai persecuţiei şi care a acceptat suferinţa închisorilor în locul "libertăţii" comuniste şi a colaborării cu regimul ateu comunist.
