Un început de an ne pune de fiecare dată în faţa unei dorinţe de schimbare, de transformare a propriei vieţi. Sunt unele aspecte din viaţă de care nu suntem mulţumiţi şi perspectiva unui nou an face să se nască în suflet şi speranţa unei transformări. Noutatea, pe de o parte, este atrăgătoare, iar pe de altă parte presupune o dificultate, deoarece orice început este greu. Noul Testament, tocmai pentru că se numeşte aşa, este plin de noutate. Cristos stabileşte o nouă alianţă între Dumnezeu şi om, el poartă vinul nou care trebuie pus în burdufuri noi, ne dă o poruncă nouă (aceea a iubirii)... Sfântul Paul descrie existenţa creştină folosind conceptul de "nou": "Dacă cineva este în Cristos, este o creatură nouă: cele vechi au trecut, iată, au devenit noi" (2Cor 5,17).
Motivaţi de această dorinţă de noutate, care sperăm să inunde sufletul tuturor tinerilor, am ales pentru anul 2009, în această rubrică dedicată tinerilor, să vorbim despre posibilitatea fiecăruia de a transforma propria viaţă, având curajul de a reflecta asupra acelor aspecte din existenţa proprie care nu îi dau posibilitatea să exprime ceea ce are mai valoros şi care îl împiedică să aibă o trăire autentică. Din acest motiv alegerea noastră de a vorbi despre păcatele capitale.
De ce să vorbim despre păcatele capitale? Nu se poate găsi ceva mai "atrăgător" sau mai "plăcut"? În primul rând, chiar Noul Testament vorbeşte despre o pluralitate de păcate ce se pot strecura în inima omului: "Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur" (Mc 7,20-23). Dar mai ales în scrisorile sfântului Paul se vorbeşte despre păcatele care ruinează viaţa creştinului: "Deoarece ei nu au considerat important să ajungă la Dumnezeu prin cunoaştere, Dumnezeu i-a lăsat pradă unei minţi stricate ca să facă cele nepermise. Astfel, s-au umplut de orice nelegiuire, răutate, lăcomie, viciu, plini de invidie, crimă, ceartă, viclenie, înşelătorie; ei sunt bârfitori, defăimători, duşmani ai lui Dumnezeu, jignitori, îngâmfaţi, lăudăroşi, iscusiţi la rele, neascultători de părinţi, fără de minte, fără cuvânt, fără inimă, fără milă" (Rom 1,28-31). Ulterior tradiţia a stabilit o listă denumită cele şapte păcate capitale: mândria, zgârcenia, necurăţia, invidia, lăcomia, mânia, lenea. Dacă Noul Testament vorbeşte despre vicii şi păcate grave şi oferă chiar şi liste clare nu o face pentru a spune că în sine omul este atât de rău sau pentru a arăta cu degetul pe cel păcătos, dar pentru a aminti că în Isus Cristos viaţa omului se poate transforma, poate deveni o viaţă nouă, o viaţă fericită. Cristos spune fiecărei persoane că în loc să fie dominat de pornirile rele poate să le domine. Este o realitate nouă care îl face pe om să treacă de la deformarea sa cauzată de păcat, la o existenţă autentică, dată de iubirea lui Dumnezeu. Un alt motiv pentru care vom vorbi despre păcatele capitale este dat tocmai de confuzia în care trăiesc mulţi tineri: nu se mai ştie ce este bine şi ce este rău, nu se mai înţelege dacă un comportament trebuie acceptat sau condamnat! Cristos doreşte să îl elibereze pe om de această confuzie pentru ca el să trăiască într-un mod autentic, conform cu demnitatea sa de fiu al lui Dumnezeu şi nu ca sclav al principelui răului.
În următoarele numere vom analiza fiecare păcat capital în parte în lumina evangheliei, care redă omului libertatea şi responsabilitatea pentru o existenţă cu adevărat autentică.
