Prin impunerea mâinilor şi rugăciunea de consacrare a PS Aurel Percă, în ziua de 5 mai, la Oneşti, în cadrul unei celebrări solemne prilejuită de celebrarea prin anticipare a hramului sanctuarului "Fericitul Ieremia" şi a Custodiei fraţilor Minori Capucini din România, au primit hirotonirea sacerdotală şase fraţi capucini.

Celebrarea a avut loc în cripta sanctuarului "Fericitul Ieremia", în care lucrările de finisare s-au încheiat de curând şi unde se aşteaptă cât mai curând moaştele fericitului Ieremia, în acest sens demersurile fiind deja începute prin grija pr. Ubaldo Oliviero, custodele Fraţilor Minori Capucini din România.

La celebrare au participat numeroşi preoţi din ţară şi străinătate, din care amintim pe pr. Leonardo Izzo, proaspăt numit provincial al Fraţilor Minori Capucini din Napoli, pr. Ioan Ciuraru, provincial al Fraţilor Minori Conventuali din România, autorităţile civile locale, un grup însemnat de oaspeţi din Italia, nenumăraţi credincioşi din Oneşti şi din localităţile preoţilor nou-sfinţiţi.

Totodată s-a făcut publică deschiderea celebrărilor liturgice în cripta mai sus amintită după următorul program: în zilele de lucru, sfânta Liturghie la ora 06.45; duminica şi sărbătorile de poruncă, sfântul Rozariu la ora 09.00, urmat de sfânta Liturghie la ora 09.30.

Fr. Daniel-Cosmin Constantin, OFMCap.

* * *

Preoţii nou-sfinţiţi
- Ioan Bucur (01.04.1978, Ciucani);
- Alois Ciuraru
(13.06.1979, Valea Mare);
- Albert Goşman
(12.10.1979, Buruieneşti);
- Eugen Giurgică
(06.11.1979, Buruieneşti);
- Marcel Netedu (09.03.1980, Buruieneşti);
- Lucian Dumea (29.04.1980, Băluşeşti)