În Duminica Bunului Păstor, în ziua de 29 aprilie, când s-a celebrat Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii, creştinii au fost invitaţi să se roage într-un mod deosebit pentru chemări la preoţie şi la viaţa consacrată. Conform ultimelor statistici în lume sunt 406.411 preoţi, 1.032.564 de persoane consacrate (836.091 de femei şi 196.473 de bărbaţi), 114.439 de seminarişti şi 8.107 novice şi postulante.
În Duminica Vocaţiilor, papa Benedict al XVI-lea a sfinţit la Vatican 22 de preoţi. Unul dintre aceştia, pr. Matteo Castellina, a fost întrebat de Radio Vatican asupra momentului de început al vocaţiei sale la preoţie.
- În mod foarte simplu, în parohie. Eram încă pe la 15 ani şi mi s-a cerut să ajut un grup de copii care se pregăteau la prima sfântă Împărtăşanie. În primii ani, am descoperit cât este de frumos să-l vesteşti pe Cristos, să spui altora frumuseţea întâlnirii cu el... Treptat, am înţeles că Domnul mă chema să fac acest lucru toată viaţa mea, mă chema să fiu vestitorul iubirii sale faţă de noi.
- Ce ai spune unui tânăr ca tine care simte că se înfiripează în el chemarea de a deveni preot?
Să nu-i fie teamă. Să nu se teamă, e adevărat că ni se pare că Domnul ne cere mult, se pare că astăzi este foarte greu să fii preot şi desigur, aşa este. Dar dacă Domnul ne cere mult, în realitate ne dă mult mai mult. Aşadar, nu există nici un motiv de teamă.
După Radio Vatican