Interviu cu Mons. Mauro
În solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus (15 iunie), s-a celebrat Ziua Mondială de Rugăciune pentru Sfinţirea Preoţilor (a LXI-a), cu scopul conştientizării din partea poporului lui Dumnezeu a rolului de neînlocuit al preoţiei. Redacţia română a Radio Vatican a publicat un amplu interviu cu Mons. Mauro Piacenza, secretarul Congregaţiei pentru Cler. Redăm aici o partea a acestui interviu.
- Ce provocări stau în faţa preotului de azi?
În mod cert aceleaşi provocări pe care le indică Sfântul Părinte şi anume secularizarea, relativismul, aşa-zisa gândire slabă, care este din păcate foarte puternică în slăbiciunea sa tocmai pentru că este foarte răspândită în cultura de masă, vehiculată şi de mijloacele de comunicare. Mă gândesc la indiferentism, şi vreau să spun tocmai un fel de indiferenţă generală pentru că binele şi răul sunt puse pe acelaşi plan. Atunci nu se vede suficient necesitatea absolută, şi nu relativă, a Domnului nostru Isus Cristos ca răscumpărător al omului. Cred că ademenirile sunt cele ale culturii contemporane: o toleranţă intolerantă, care tolerează totul cu excepţia adevărului, a propunerii adevărului. Nu se poate pretinde ca toţi să fie în această dimensiune a adevărului obiectiv, dar ca să îl caute ca aspiraţia cea mai profundă a omului. Există acest amestec de linii relativiste, ci şi o cultură vag new age, în mod vag teistă. Căutarea valorilor există, dar este vorba de valori în sens vag şi nu valoarea care este Isus Cristos: calea, adevărul şi viaţa. Acest suport cultural, mai curând materialist, este însă în contradicţie, pentru că în acelaşi timp se caută o mare spiritualitate şi este ceea ce omul lui Dumnezeu, preotul, trebuie să dea. Vedem însă materialism, secularism şi aproape o derâdere a marilor valori. E nevoie de preotul care nu merge după lume, ci care este plin de Dumnezeu pentru ca lumea să meargă după el şi deci după Dumnezeu; trebuie, prin urmare, să ştie să înfrunte aceste provocări cu o mare rezervă de iubire de Dumnezeu, acumulată zilnic, şi de pasiune pentru misiunea sa.
- Un preot sfânt face credincioşii sfinţi: este reală interactivitatea dintre nivelul spiritual al clerului şi cel al credincioşilor?
În mod efectiv există o interacţiune, există o interdependenţă. Cu cât preotul este mai sfânt şi cu cât mai mulţi sunt cei aflaţi în grija sa pastorală şi stau în jurul lui în teritoriu - ne gândim la paroh, la viceparoh, sau la mişcări şi asociaţii bisericeşti - în mod cert există în cercuri concentrice o difuzare de bunătate, de sfinţenie. În fond este ca sursa de căldură: dacă într-o cameră este un calorifer, şi acesta este cald, camera se încălzeşte, atmosfera se schimbă. Este cam acelaşi lucru. Aş vrea să spun, încheind, că e bine ca acei credincioşi care înţeleg toate acestea să fie stimulaţi să se roage pentru preoţii lor şi să pretindă de la preoţii lor aceasta, având însă mare înţelegere, fiind ei înşişi, aş zice, cei care favorizează sfinţirea preoţilor, pentru ca în contact cu ei preotul să se simtă provocat la a căuta imitarea lui Cristos din ce în ce mai mult. Îmi permit să închei spunând că există întotdeauna o cale principală: încredinţarea totală sfintei Fecioare. Ea care a primit în sine viaţa, întrucât umbrită de Duhul Sfânt l-a zămislit pe Cristos în timp şi a plăsmuit apoi trupul lui Isus preot, ea să plăsmuiască în preoţi trăsăturile fiului ei Isus Cristos.
