"Copiii şi mass-media, o provocare pentru educaţie" a fost tema celei de a 41-a Zile Mondiale a Comunicaţiilor Sociale. Efectele pe care mesajul televiziunilor îl are asupra copiilor este din ce în ce mai mult în atenţia psihologilor. Redacţia Radio Vatican a stat de vorbă cu Eugenio Lo Gullo, profesor de psihologie la Universitatea "La Sapienza" din Roma.

- Ce influenţă au imaginile asupra copilului?
Copilul crede că realitatea este ceea ce vede la televizor, dar ştim că este o realitate manipulată în scopuri comerciale, o realitate care adesea oferă imagini şi mesaje ce nu au nici o legătură cu viaţa adevărată. Copilul nu înţelege acest lucru şi se îndreaptă, în acest fel, spre o lipsă sistematică de sensibilitate. Copilul trece de la desene animate la o imagine în care vede sânge şi moarte; nu mai există ideea de familie în mesajele de la televizor, unde se oferă programe, chiar şi la ore accesibile copiilor, în care nepoata ia în căsătorie pe soţul surorii şi nu se mai înţelege, în cele din urmă, cine este tată şi cine este mamă. La televiziune noi vedem imagini ambigue, adesea raportate la o sexualitate ambiguă şi la o sexualitate perversă şi deci patologică.

- Ce efecte sunt asupra comportamentului copiilor?
Efectele sunt multiple, precum tulburări de identitate: copilul, în cele din urmă, se identifică cu subiectele care par a fi normale, dar nu sunt de fapt normale. Apoi, nu trebuie să uităm că în mesajele televiziunii există un abuz de violenţă: această violenţă induce în copil o stare de agresivitate.

- Dar privind la adolescenţi, ce se poate spune?
Adolescenţa reprezintă deja o perioadă de criză, de transformare fizică şi psihologică. Dacă "bombardăm" adolescenţa cu mesaje de acest gen, mă îndoiesc că subiectul, omul de mâine, va reuşi să fie un om echilibrat. Îi vor lipsi, cu siguranţă, punctele ferme care sunt necesare pentru a-şi construi o personalitate armonioasă şi întemeiată pe valori, pe virtuţi, care se dovedesc fundamentale. Să nu uităm că civilizaţia noastră s-a dezvoltat şi graţie regulilor de natură morală şi religioasă.

- Ce-ar putea face părinţii, familiile?
Mai întâi, le-aş recomanda tuturor părinţilor să stingă televizorul şi să vorbească un pic mai mult cu copiii lor, să se joace cu ei, să revină la acele jocuri minunate care se făceau în trecut şi care au rămas valabile, să deseneze împreună cu ei.