La 10 octombrie 2005 s-au împlinit 70 de ani de la moartea unei figuri ilustre din istoria Bisericii locale: dr. Iosif Frey. A fost un cunoscut medic ieşean la începutul secolului al XX-lea, iar cititorii revistelor diecezane i-au putut vedea an de an reclama ce apărea în legătură cu micul său cabinet particular de consultaţii medicale.
S-a născut la 18 iunie 1857 la Iaşi, într-o familie catolică germană, părinţii săi fiind Victoria şi Anton Frey. A absolvit cursurile Facultăţii de Medicină din Iaşi, iar începând cu anul 1894 devine medicul oficial al Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi şi al Seminarului "Sf. Iosif". A fost, de asemenea, în relaţii de amiciţie cu episcopii D. Jaquet, N.I. Camilli, Alex. Th. Cisar şi M. Robu, precum şi cu întreg corpul profesoral de la seminar.
În 1933 i se agravează boala de artero-scleroză, care avea să-i provoace, de altfel, moartea doi ani mai târziu.
La 26 octombrie 1935, arhiepiscopul de Bucureşti, Alex. Th. Cisar i-a scris o scrisoare de consolare fiicei celui dispărut, Constance Frey, spunându-i următoarele: "Am ţinut mult la tatăl dv., pentru că vedeam într-însul pe reprezentantul unei tradiţii, pe un om drept şi cinstit, binevoitor, adevărat prieten, dezinteresat, gata oricând să-i ajute pe cei bolnavi, nu numai cu medicamente şi consultaţii gratuite, ci şi cu bani din puţinul său. A fost un om care uita de neajunsurile vremurilor şi se bucura ca un copil de câteva clipe vesele, om ce întrunea ştiinţă, bunătate şi candoare sufletească. Ţin, de asemenea, să vă exprim întregii familii condoleanţele mele sincere şi să vă dau asigurarea că bunul Dumnezeu nu poate să nu ia în seamă atâtea calităţi rare ce le avea decedatul, dându-i drept răsplată acea linişte şi fericire ce dânsul nu o găsi pe pământ, şi dându-i societatea celor drepţi în schimbul nedreptăţilor suferite cu multă resemnare stoică".
Tot arhiepiscopul Cisar este cel care în 1928 a intervenit la Ministerul Muncii pentru recunoaşterea drepturilor de pensie pentru dr. Frey, ce în ultimii ani lucrase pe lângă C.F.R. În aceste condiţii, ce i-au dat dr. Frey multe suferinţe din cauza nerecunoştinţei şi ingratitudinii autorităţilor, a intervenit episcopul de Iaşi, M. Robu, care în 1929 l-a angajat provizoriu pe dr. Frey, în postul de arhivar al episcopiei. La 22 august 1929, episcopul scria Ministerului Cultelor următoarele privitor la medicul ieşean: "A împlinit 72 de ani. I s-a dat acest serviciu fiind muritor de foame din cauza nerespectării drepturilor sale câştigate ca medic C.F.R.".
Dr. Iosif Frey moare la 10 octombrie 1935, fiind înmormântat la cimitirul Eternitate din Iaşi de către preoţii Petru Pal şi Anton Gabor. La ceremonie a participat şi rectorul Seminarului, pr. Alfons Schinke, însoţit de un grup de seminarişti, iar figura celui dispărut a fost evocată şi în faţa seminariştilor. La 18 octombrie 1935, arh. Cisar îi scria ep. Robu următoarele: "Azi dimineaţă am făcut un memento special pentru dr. Frey, şi-mi voi aminti zile de-a rândul în sfânta Liturghie de acela care ne-a fost prieten devotat şi dezinteresat timp de atâţia ani".
Rămasă dezolată şi lipsită de orice sprijin, familia dr. Frey s-a întreţinut exclusiv în baza unei sume de bani lăsată spre păstrare episcopului Robu de către dr. Frey, cu câteva luni înainte de moartea acestuia din urmă. La 20 aprilie 1938 moare soţia, Georgette, în vârstă de 78 de ani, de miocardită, iar la 21 august acelaşi an moare Constance, unica fiică, la vârsta de 51 de ani, de cancer. La sfârşitul lor, au contribuit şi greutăţile materiale determinate de dispariţia celui care a fost un soţ bun şi un tată model, dr. I. Frey.
