Maria Tereza a sfântului Iosif, fondatoarea Congregaţiei Surorilor Carmelite a Inimii Dumnezeieşti a lui Isus, a fost beatificată sâmbătă, 13 mai 2005. Cea mai arzătoare dorinţă a sa era "să usuce lacrimile, să vindece rănile sufleteşti din înălţimea cerurilor".
Înger de mângâiere şi pace
Celebrarea a fost prezidată de arhiepiscopul de Utrecht, cardinalul Adrianus Johannes Simonis, prefectul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în catedrala oraşului olandez Roermond.
Anna Maria Tauscher van den Bosch s-a născută în Polonia în 1855. La 30 octombrie 1888 a intrat în Biserica Catolică, primind Botezul creştin în oraşul Cologne din Germania, în ciuda opoziţiei cunoscuţilor. Această decizie a privat-o de iubirea familială, ajungând să nu mai aibă unde locui, dar nu s-a descurajat. Şi-a oferit viaţa pentru ajutorarea copiilor abandonaţi, bătrânilor, emigranţilor şi a celor fără casă.
A deschis prima casă de primire a acestor oropsiţi ai sorţii din Berlin, la 2 iulie 1891, model ce a fost urmat în scurt timp şi în alte ţări. La sfârşitul anului 1892 un număr de aproximativ 70 de copii locuiau în acea casă.
În 1897 i s-a permis să înceapă noviciatul în conventul carmelit din Roma. Îşi ia numele de Maria Tereza a sfântului Iosif. Un an mai târziu ajunge în oraşul Sittard, din Olanda. La 2 februarie 1899 deschide o casă de noviciat pentru 14 tinere. Între timp a deschis numeroase case de primire pentru copiii abandonaţi. Fiecare activitate a sa era o luptă continuă cu sărăcia, strângeri de inimă şi dezamăgire. Cu toate acestea, nu s-a lăsat pradă ispitei de a renunţa.
A fondat Congregaţia Surorile Carmelite ale Inimii Dumnezeieşti a lui Isus. "Fiecare călugăriţă carmelită trebuie să fie ca un înger de mângâiere şi pace, care coboară de pe înălţimile Carmelului în mijlocul oamenilor apăsaţi de durere şi de lipsa păcii", obişnuia să spună adesea. Carisma fondatoarei constă în a pune spiritul contemplativ al Carmelului în slujba activă a apostolatului direct. În acest mod a răspuns cu generozitate la chemarea lui Dumnezeu şi la nevoile timpului în care trăia. "Această uniune de rugăciune şi de slujire constituie viaţa şi misiunea noastră, precum şi darul nostru făcut Bisericii şi lumii" - este scris în Constituţia congregaţiei la punctul 6. În această privinţă, fondatoarea obişnuia să-şi atenţioneze surorile spunând: "Noi nu trebuie să ne mulţumim să fim doar tabernacol, locuinţă a lui Dumnezeu, ci şi instrumente ale lui Dumnezeu, de care Mântuitorul să se poată folosi pentru mântuirea sufletelor".
Însufleţită de un spirit apostolic expansiv, face o călătorie în 1912 în Statele Unite ale Americii, unde mai deschide o casă în Milwaulkee. În acel timp congregaţia era înfloritoare, cu multe vocaţii, căci sora Maria Tereza ştia să scoată la lumină sămânţa vocaţiei din sufletele multor tinere atât din Europa, cât şi din Statele Unite.
"Secretul vieţii de virtute a maicii Tereza a sfântului Iosif trebuie căutat în iubirea ei faţă de cruce şi suferinţă. Era un suflet de o seninătate şi reculegere extraordinare, petrecea ore în şir în genunchi în faţa sfintei Euharistii, cufundată în Dumnezeu. Carisma ei personală era ispăşirea păcatelor, îndeosebi ispăşirea ofenselor aduse inimii dumnezeieşti a lui Isus. Devoţiunea deosebită faţă de sfântul Iosif a determinat-o să aşeze toate casele congregaţiei sub ocrotirea soţului feciorelnic al sfintei Fecioare Maria. Noi ne simţim chemate să continuăm astăzi acelaşi zel pentru mântuirea sufletelor", spune sora Benigna Dedola, una din fiicele ei spirituale.
Sora Maria Tereza a trecut la cele veşnice la 20 septembrie 1938, aproape de localitatea Sittard, din Olanda. A fost declarată venerabilă la 20 decembrie 2002 de către papa Ioan Paul al II-lea.
