De sus în linişte se cern
Fulgi şi mai mari şi mai mărunţi
Şi-aşa, misterios, se-aştern
În văi, pe dealuri şi pe munţi.

Nu-i o cădere, nu-i nici zbor,
Nu-i ropot ca în timp de ploi;
În farmecul venirii lor,
Sunt veşti sosite pentru noi.

În alb, cu alb, pe alb s-au scris
Şi se citesc cu ochi de prunc,
Aceste rânduri ca de vis,
Care din cer ni se arunc.

Ni se vorbeşte de-un bunel,
Care răzbate prin nămeţi,
De-un prunc frumos şi mititel,
Dor de fetiţe şi băieţi.

E sărbătoare-n piept la noi,
Anticipare de Crăciun...
De sărbători copacii goi
Ne-or face să-ndrugăm minciuni:

Că altădat'era frumos,
Cum numa-n vis ni-e dat s-avem
Trăiri legate de Cristos...
Copii am fost. Azi ce suntem?

Pr. Cristian Chinez

(Compusă în noiembrie 1988, la Huşi, poezia era partea introductivă la o scenetă de Crăciun, jucată pentru prima dată la Valea Seacă. Purtată în suflet şi în inimă timp de 17 ani, poezia a fost completată cu alte două strofe, plus un nou titlu).