"Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!"
"Veniţi să-l adorăm!" (cf. In 1,14)

Sfinţiile voastre, Preacucernici părinţi,
dragi fraţi şi surori, iubiţi credincioşi,

Retrăim în aceste binecuvântate zile, cu o reînnoită bucurie, vestea cea bună, evanghelia naşterii Domnului nostru Isus Cristos, sărbătoarea Crăciunului, încercând să uităm toate celelalte greutăţi şi necazuri pe care viaţa şi tranziţia ni le scot în faţă şi care ne copleşesc în fiecare zi.

În iubirea sa infinită, Tatăl ceresc îl trimite pe Fiul său pe pământ, ca să ne ajute să devenim şi să fim şi noi fii prin Duhul Sfânt, Duhul dătător de viaţă veşnică.

La împlinirea timpului, Cuvântul veşnic al Tatălui coboară pe pământ, prin lucrarea Duhului Sfânt, prin preasfânta Fecioară Maria şi rămâne cu noi, aşa cum ne spune evanghelistul Ioan în prologul Evangheliei: "Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi, iar noi am văzut mărirea lui, ca pe slava unuia născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr" (In 1,14).

Dumnezeu se face om; veşnicia intră în timp şi în istorie, ca să transforme totul, iar pe oameni să-i facă să fie fii cu drept de moştenire şi fericire veşnică. Mereu suntem invitaţi să ne apropiem şi să pătrundem în acest mister, să-l contemplăm şi să-l trăim.

În pruncul divin se ascunde însuşi Dumnezeu, cerul întreg şi toată speranţa omului de pe acest pământ. Îngerii cerului vestesc bucurie mare şi aclamă neîncetat: "Mărire în cer lui Dumnezeu şi pe pământ pace!" (Lc 2,14).

Iar acest Dumnezeu, luând asupra sa firea omenească, se adresează oamenilor timpului său, ucenicilor şi apostolilor, sub chip de om, vorbindu-le în limbajul lor şi explicându-le profeţiile, Scripturile... Acest lucru continuă să-l facă şi astăzi, prezentându-ne neîncetat cuvintele vieţii veşnice şi calea pe care trebuie să mergem spre Tatăl.

Însuşi Tatăl ceresc, atunci când Isus era pe munte şi se ruga, a făcut să se audă un glas din ceruri: "Acesta este Fiul meu cel iubit, pe el să-l ascultaţi" (Lc 9,36). Cine ascultă cuvintele sale şi le împlineşte acela se mântuieşte.

Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori,
Anul acesta am stabilit ca să ne îndreptăm spre acest izvor nesecat pe care l-am primit în dar, cuvântul Domnului: Sfintele Scripturi.

Avem, aşadar, bucuria de a ne apropia mai mult de acest cuvânt divin, transmis prin profeţi, prin apostoli şi evanghelişti, atât în istoria veche a primului testament, cât mai ales în istoria nouă, începută cu naşterea lui Isus, noul şi veşnicul legământ.

Cuvântul lui Dumnezeu a intrat în istoria omenirii, în atâtea feluri şi moduri, iar în cele din urmă, prin însuşi Fiul său, pe care Tatăl ceresc l-a trimis în lume şi l-a pus domn peste toate.

Despre această admirabilă dovadă de iubire şi de viaţă ne vorbeşte autorul Scrisorii către Evrei când spune: "După ce în repetate rânduri şi în multe feluri Dumnezeu le-a vorbit odinioară părinţilor noştri prin profeţi, în aceste vremuri de pe urmă ne-a vorbit prin Fiul său, pe care l-a pus moştenitor peste toate şi prin care a creat şi lumea. El este strălucirea slavei sale şi chipul fiinţei sale şi pe toate le susţine prin cuvântul său puternic" (Evr 1,13).

Dumnezeu le-a vorbit şi le vorbeşte oamenilor. La Crăciun Dumnezeu ne vorbeşte prin Fiul său plăpând şi culcat în iesle; măreţia lui Dumnezeu se foloseşte de îmbrăcămintea umilă a omului, se ascunde sub chipul unui prunc drăgălaş ca să poată vorbi tuturor oamenilor, mici şi mari, ca să poată vorbi lumii.

Sfinţiile voastre, dragi fraţi şi surori,
Apropiaţi-vă de iesle şi priviţi: Cuvântul lui Dumnezeu s-a făcut trup şi locuieşte printre noi. Dumnezeu cel mare şi veşnic găseşte modalitatea să se adreseze oamenilor printr-o formă aşa de simplă, printr-un prunc pe care l-au recunoscut îngerii şi i-au cântat; l-au întâlnit păstorii şi i-au adus daruri; l-au descoperit şi i s-au închinat, iar Maria, mama lui, împreună cu dreptul Iosif, l-a ţinut în braţe, l-a admirat şi ni l-a prezentat şi nouă.

Evanghelistul Luca, relatându-ne aceste momente, notează, în puţine cuvinte, surprinderea tuturor: "Păstorii, după ce l-au văzut, au vestit cuvântul ce li se spusese despre copilul acesta; şi toţi cei ce îi auzeau se mirau de cele ce le spuneau păstorii. Iar Maria păstra toate cuvintele acestea, cumpănindu-le în inima ei (Lc 2,17-19).

Mă bucur ca prin această chemare să vă invit pe toţi lângă Isus, lângă ieslea din bisericile noastre, să ascultaţi cântarea îngerilor, lauda păstorilor şi a magilor şi, mai ales, să admiraţi tăcerea şi bucuria Mariei şi a lui Iosif, care îl adorau şi-l lăudau pe prunc în inima lor.

Închei cu un cuvânt al aceluiaşi evanghelist ce aş dori să fie o provocare şi o chemare pentru toţi: "Şi s-au întors păstorii slăvind şi lăudând pe Dumnezeu pentru toate câte le-au auzit şi le-au văzut, aşa cum li se spuseseră" (Lc 2,20).

Bucuraţi-vă ascultând cuvintele sfintelor lecturi, tresăltaţi în cântare de laudă împreună cu păstorii şi îngerii şi cu toţi cei ce cred în Cristos, spunând: "Mărire în cer lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă", căci cuvântul s-a făcut trup şi a locuit între noi!

Tuturor preoţilor, tuturor persoanelor consacrate, tuturor credincioşilor noştri din ţară şi din străinătate, gânduri de preţuire, de sănătate, din partea mea, a Preasfinţitului Aurel şi a colaboratorilor de la episcopie, parohie şi seminar.

Crăciun fericit!

26 noiembrie 2005

Petru Gherghel, episcop de Iaşi