Cum poţi vorbi despre calităţile apei fără a o gusta? Şi cum poţi s-o guşti, dacă nu este limpede şi bună de băut? Da, despre apă poţi vorbi în momentul când o guşti, când o atingi cu mâinile, când îţi umezeşti faţa sau când îi vezi efectele binefăcătoare. E incoloră, dar se vede; nu e solidă, dar se poate gusta; nu e stabilă, dar se poate cuprinde în recipiente.
Cum poţi vorbi despre Dumnezeu fără a-i fi experimentat prezenţa? Şi cum poţi vorbi despre Fiul său, despre Biserică, despre cei care compun Biserica, despre sacramente, fără a-l fi cunoscut pe Dumnezeu? E simplu de dat cu părerea, dar şi mai simplu este atunci când această părere este destructivă, când caută să dărâme în loc să construiască.
Totul s-a întâmplat undeva într-o comunitate, în cadrul unui dialog cu o persoană. Protagonişti: un preot şi un credincios, iar credinciosul sunt chiar eu.
Mereu am trăit cu impresia că, nevăzându-l pe Dumnezeu, tot ceea ce se întâmplă în numele lui este o simplă tradiţie, o modalitate prin care unii, în loc să muncească asemenea nouă, "muncesc" pentru Dumnezeu.
Noi, oamenii, suntem obişnuiţi să vedem lucrurile, să le pipăim, să le gustăm, să ne folosim de cele cinci simţuri. Nu vedem curentul electric, dar credem că el există pentru că îi vedem efectele. Nu vedem aerul, dar fără el ştim că nu putem trăi, nu-l vedem pe Dumnezeu, dar ştim că el este creatorul lumii. Acest adevăr ni-l spune Sfânta Scriptură.
Fără îndoială, şi eu am fost un tributar al lumii materialiste şi consumiste de astăzi şi, fără să mă implic prea mult în cele ce ţin de Biserică, am avut curajul să înfrunt, cu multe din concepţiile mele, pe care le credeam cele mai bune, un preot, un ales, un chemat special de Dumnezeu tocmai pentru a-şi arăta prin el existenţa. De fapt, mai mult pentru asta m-am dus să-l înfrunt. Când am ajuns acolo, deşi pornisem de la existenţa lui Dumnezeu, vorbisem şi despre Biserică, despre oamenii care o formează, cu lipsurile şi calităţile lor, amintind despre colectă, preotul, privindu-mă fix în ochi, mi-a zis: "Îmi vorbeşti despre calităţile apei fără să o fi gustat vreodată! Doar ai sorbit-o la viaţa ta, dar nu ai gustat-o, n-ai savurat-o niciodată!" Şi ştiţi că avea dreptate? N-am savurat niciodată apa, doar am băut-o cu nesaţ pentru a-mi potoli setea. Era exact ceea ce îmi lipsea în relaţia mea cu Dumnezeu. Am trecut mereu mai departe; m-am grăbit să primesc sfânta Împărtăşanie atunci când eram mic; m-am grăbit să mă căsătoresc şi nu am văzut cu ochi buni pregătirea pe care preotul ne-a invitat s-o facem. Îmi pierdeam răbdarea în timpul Liturghiei până nu am mai mers deloc şi în toate acestea eram "mare specialist". Eu eram cel care singur ştiam că Dumnezeu nu există pentru că nu-l vedem; eu simţeam inutilitatea participării la Liturghie; eu am văzut botezul copiilor mei doar ca o modalitate de a aduna câţiva bani în plus de la cei invitaţi; eu am găsit de cuviinţă că în locul crucifixului din camera noastră, a părinţilor, trebuie pus un peisaj de iarnă. Oare de ce? Nu cumva pentru că inima mea era îngheţată? Am discutat mult cu preotul, iar, dacă la început am avut impresia că l-am învins, spre final am înţeles că nu pot vorbi despre apă fără s-o fi gustat. Nu pot vorbi despre Dumnezeu, despre Biserică şi despre toate cele ce ţin de ea fără a experimenta prezenţa lui Dumnezeu în viaţa mea, o prezenţă care se manifestă, după cele spuse de preot, în fiecare clipă. (Valentin) Pagină realizată de pr. Felician Tiba
