Cele mai apropiate stele sunt stelele verzi. Le-am văzut de mai multe ori, mai ales în copilărie când ne loveam din neatenţie. Cele de pe cer sunt foarte departe şi se văd doar parţial. După cum spun oamenii de ştiinţă, ceea ce vedem cu ochiul liber e puţin de tot în comparaţie cu ceea ce există în realitate. Telescoapele ne conving de acest lucru. Din cauza luminilor oraşelor, unele stele dispar uşor din ochii noştri. Pe vremea patriarhului Abraham, când pământul era cufundat în întuneric se vedeau mai multe stele. Stând cu Sara sub cerul înstelat Abraham încerca uneori să numere stelele, dar niciodată nu reuşea să le numere pe toate. N-a reuşit nici când Dumnezeu i-a arătat cerul spunându-i: "Atât de numeroşi vor fi urmaşii tăi".
De când s-a rostit profeţia "O stea va răsări din Iacob", oamenii au început să aplice titlul de stea unor personalităţi marcante. Aşa încât astăzi avem o mulţime de stele printre noi: stele de cinema, stele de operă, stele de fotbal. Există o echipă de fotbal formată numai din stele şi i se spune echipă galactică. Apar şi pe la noi din când în când talente care par să devină stele. Unele strălucesc o vreme şi apoi dispar. Dispar în noapte şi nu mai strălucesc ziua pe terenul de fotbal. Lumea se întreabă de ce nu mai strălucesc, care e misterul căderii lor? Misterul e acolo în noapte. Am auzit pe unii spunând că nu există nici o legătură între viaţa particulară a fotbalistului şi jocul său de pe teren. În ultima vreme s-a dezvăluit însă că există o mare legătură. Desfrâul, beţia, drogurile au făcut ca să dispară multe stele.
Când aud acum evanghelia în care Cristos spune: "Stelele vor cădea de pe cer", mă gândesc nu numai la acele corpuri cereşti care la sfârşitul lumii se vor prăbuşi, ci şi la acei oameni care strălucesc o vreme şi se prăbuşesc din vina lor. Corpurile cereşti se vor prăbuşi datorită legii gravitaţiei. Când forţa care le-a împins în univers se va retrage, ele se vor întoarce de unde au plecat. Oamenii se prăbuşesc tot datorită unei legi a gravitaţiei. Sunt atraşi în jos, spre ceea ce este rău, spre păcat. De ce gravitează oamenii în jurul păcatului e greu de spus. În momentul când oamenii nu mai privesc spre înălţimi, când nu mai sunt fascinaţi de ceea ce le propune Dumnezeu, atunci căderea este sigură. Nouă ni se pare că stelele stau pe loc. Dar de fapt sunt într-o mişcare continuă. Oprirea din această mişcare le-ar fi fatală, ar cădea de pe cer. Marea explozie de la începutul universului le-a pus în mişcare şi ele există atâta timp cât se mişcă. În viaţa oamenilor când dispare avântul spre înălţimi nu se rămâne pe loc, ci se coboară. Nu mai există decât o singură forţă care duce la prăbuşire. Corpurile cereşti se vor prăbuşi fără o vină a lor. Oamenii în schimb acceptă în mod liber să cadă.
Nu ştim dacă vom prinde căderea stelelor de pe cer la sfârşitul lumii, dar căderi ale stelelor omeneşti vom mai vedea. Poate chiar ne-am obişnuit cu astfel de căderi şi le considerăm normale. Anormal pentru unii este să străluceşti. Strălucirea este o excepţie.
Nu toţi sunt chemaţi să strălucească în artă, în sport, dar fiecare ar putea străluci în nevinovăţie şi atunci ar fi numai stele şi în cer şi pe pământ. De această strălucire are lumea mai mare nevoie, după gândul lui Cristos. "Astfel să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre bune să-l preamărească pe Tatăl vostru care este în ceruri".
Atâta timp cât călătorim prin univers e bine să nu uităm de indicatorul "Atenţie, cad stele"! S-ar putea să vedem stele verzi dacă nu ne ferim la timp.
Pr. Eugen Budău
