Întâlnirea Familiilor
Între 22 şi 26 ianuarie 2003 va avea loc la Manila (Filipine) Cea de-a IV-a Întâlnire Mondială a Familiilor. Prima întâlnire de acest gen a avut loc la Roma, în 1994, Anul Internaţional al Familiei. După trei ani a urmat ceea ce Sfântul Părinte a numit reuniunea "de neuitat" de la Rio de Janeiro, la care au participat peste un milion de persoane; în anul 2000, familii din lumea întreagă s-au întâlnit la Roma pentru marele jubileu. "Următoarea întâlnire va servi pentru a relansa în al treilea mileniu evanghelia familiei", a asigurat episcopul Romei, care va fi reprezentat la această întâlnire de cardinalul columbian Alfonso López Trujillo, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie. "Mulţumesc celor care lucrează la pregătirea acestei importante întâlniri de la Manila şi doresc ca participarea familiilor să fie cât mai numeroasă, a afirmat papa. Lumea are nevoie de un semn de speranţă care să vină tocmai de la familiile creştine".
Aniversare UCIP
Papa Ioan Paul al II-lea i-a primit vineri, 6 decembrie 2002, în cursul dimineţii, pe cei 80 de membri ai Uniunii Catolice Internaţionale de Presă (UCIP, www. ucip. org), veniţi la Roma pentru cea de-a 75-a aniversare a asociaţiei. Sfântul Părinte a subliniat, în timpul discursului rostit în limba engleză, sporirea numărului membrilor asociaţiei. În 1933 erau 230 de jurnalişti pentru 33 de ţări, iar în 2001, 1.080 pentru 106 ţări. Vorbind despre trăsăturile jurnalistului profesionist catolic, Sfântul Părinte a spus: "Este vorba despre o persoană onestă, a cărei viaţă atât privată, cât şi profesională reflectă învăţătura lui Cristos şi a Evangheliei. Acest lucru înseamnă străduinţă pentru a răspândi cele mai înalte idealuri de excelenţă profesională, de a fi om al rugăciunii care dă mereu tot ce este mai bun din el".
Zile de reculegere
Reculegerea anuală din timpul Adventului din Vatican este ţinută de pr. Raniero Cantalamessa, predicatorul palatului pontifical, pe tema celibatului preoţesc şi a fecioriei consacrate. Reculegerea anuală, la care participă papa Ioan Paul al II-lea şi responsabilii Curiei Romane, a avut loc în trei zile succesive de vineri: 6, 13 şi 20 decembrie 2002.
Papa va vizita Croaţia
În timpul întâlnirii sale de luni, 16 decembrie 2002, cu preşedintele Republicii Croaţia, Stjepan Mesic, papa Ioan Paul al II-lea a confirmat intenţia sa de a călători pentru a treia oară în Croaţia în cursul anului 2003. Suveranul pontif l-a primit în audienţă pe preşedintele Croaţiei pentru a-i mulţumi pentru bradul adus din pădurile din regiunea Delnice (la aproximativ 140 km sud-est de Zagreb). Acest brad, înalt de 28 de metri, a fost aşezat anul acesta de Crăciun în Piaţa "Sfântul Petru" din Vatican.
Ucis de rebeli
Pr. Jean Claude Kilamong, în vârstă de 40 de ani, a fost găsit mort luni, 9 decembrie 2002. Cu o zi mai înainte fusese răpit de oameni armaţi care controlau oraşul de mai bine de o lună. Funeraliile sale au avut loc marţi în catedrala din localitate. Rebelii au jefuit spitalul local şi au distrus secţia de chirurgie. De fapt, tot clerul a părăsit Bossangoa, un oraş la aproximativ 300 de km la nord de Bangui, capitala Republicii Centrafricane. Mii de civili au plecat şi ei. Călugării care au rămas s-au adăpostit în seminarul mic, temându-se de ulterioare acte de violenţă. O mare îngrijorare o constituie comunitatea franciscană din centrul oraşului, unde cinci misionari capucini - trei francezi, un italian şi un polonez - sunt, de fapt, ostatici ai rebelilor. O altă comunitate franciscană, în apropiere de Bossangoa, a fost atacată la sfârşitul lunii noiembrie 2002 de aceeaşi rebeli. Trei misionari - un italian în vârstă de 67 de ani, un francez în vârstă de 77 de ani şi un tânăr centrafrican - au fost bătuţi şi ameninţaţi cu moartea. Mai târziu ei au reuşit să fugă la Bangui.
A fost asasinat
Un preot misionar salezian de origine irlandeză, Declan Collins, în vârstă de 50 de ani, care lucra în Parohia din Ennerdale, la periferia oraşului Johannesburg, Africa de Sud, a fost ucis în urma unui jaf. Crima, care a avut loc în ziua de 16 noiembrie 2002, aproape de parohie, a fost atribuită unui hoţ, care l-a lovit pe preot în cap şi i-a furat banii pe care-i avea asupra sa, echivalentul a 50 de dolari. "Se pare că a fost vorba de un furt", a explicat Agenţiei misionare Misna vicarul general al salezienilor, pr. Luc Van Looy.
Rolul congregaţiilor
Cardinalul Zenon Grocholewski, prefectul Congregaţiei pentru Educaţie Catolică, Mons. Giuseppe Pittau, SJ, secretar, şi M. Antonia Colombo, superioară generală a Fiicelor Mariei Ajutorului, au prezentat în dimineaţa zilei de 19 noiembrie, în sala de presă a Sfântului Scaun, un document nou al acestei congregaţii, intitulat: "Persoanele consacrate şi misiunea lor în şcoală. Reflecţii şi orientări". Cardinalul Grocholewski, prezentând documentul, a afirmat că scopul acestuia este de "a servi la stimularea persoanelor consacrate pentru ca, în circumstanţele actuale, în faţa diminuării numărului vocaţiilor, în faţa tentaţiei de a abandona slujirea educativă, şi în faţa complexităţii lumii educaţiei şi a şcolii, să fie conştiente de măreţia misiunii educative".
La cinstea altarelor
Vineri, 20 decembrie, Sfântul Părinte a aprobat 18 decrete ale Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, printre care se numără mulţi călugări şi călugăriţe foarte cunoscuţi: Maica Tereza de Calcutta, Daniele Comboni, Arnold Janssen, Giacomo Alberione. Prima etapă a procesului de beatificare, adică recunoaşterea virtuţilor eroice, se referă la Maica Tereza de Calcutta, fondatoarea Misionarelor Carităţii; Carlo Gnocchi, fondatorul Centrului "Pro Juventute"; Sora Anne-Marie Tauscher van der Bosch, fondatoarea Carmelului Inimii Dumnezeieşti a lui Isus şi Rosa Curcio, fondatoarea Carmelitelor Misionare a Sfintei Tereza. Pe lângă călugăriţa albaneză, din acest grup face parte şi don Giacomo Alberione, paulin, fondatorul Congregaţiei "Sfântul Apostol Paul"; franciscanul Valentin Paguay; spaniolul Boniface Rodriguez Castro, fondatorul Surorilor "Sfântul Iosif"; Giulia Salzano, fondatoarea Surorilor Doctrinei Creştine. Mai sunt şi doi croaţi care vor fi beatificaţi în timpul călătoriei Sfântului Părinte în Croaţia, din primăvară: laicul Ivan Merz şi sora Petkovic, fondatoare a Fiicelor Milostivirii. Ultimul grup de decrete, pentru canonizare, se referă la Daniele Comboni, fondator al Combonienilor; episcopul polonez Joseph Pelczar; fondatorul Societăţii Cuvântului Divin, Arnold Janssen şi verbitul Joseph Freinandemetz, primul misionar în China; Maria De Mattias, fondatoarea Surorilor Adoratoare ale Preasfântului Sânge; Virginia Bracelli, fondatoare a Surorilor Sfintei Fecioare de pe Muntele Calvar.
Lexiconul familiei
Un studiu voluminos al Consiliului Pontifical pentru Familie, un compendiu terminologic asupra vieţii şi familiei, urmăreşte să demaşte mulţi termeni care, aparent inofensivi, ascund obiective ideologice. Aşteptatul "Lexicon al familiei" va fi publicat la începutul anului 2003 în Italia. La volumul de aproximativ 1.000 de pagini au colaborat zeci de specialişti internaţionali. "Întreruperea voluntară a sarcinii", referindu-se la avort, şi "sănătatea reproducerii", prin utilizarea de anticoncepţionale, sunt două exemple de termeni care în multe ţări au creat grave confuzii morale. Chiar expresii aparent clare, precum "indisolubilitate matrimonială" sau "iubire conjugală", pot deschide porţile unei noi manipulări de limbaj. (Catholica.ro)
Rolul universităţilor
La congresul organizat în Vatican între 2-6 decembrie 2002, la iniţiativa Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, cu tema "Rolul universităţilor în procesul globalizării", au participat din România Mons. Vladimir Petercă, rectorul Institutului Teologic "Sfânta Tereza" şi prof. Constantin Buşe, vicerectorul Universităţii Bucureşti. După estimările celor care au pregătit congresul, în lume există circa 1.000 de universităţi şi institute catolice şi aproximativ 4 milioane de studenţi le frecventează. Reprezentanţii României au fost însoţiţi de corul "Musica Sacra", al Institutului "Sfânta Tereza", condus de Marcel Octav Costea şi un grup de cinci studenţi care au participat la aceste ceremonii speciale. (Catholica.ro)