Ghidul Web 2003
Biserica Catolică este prezentă în recenta apariţie a Editurii "Humanitas", "Ghidul Web 2003", lucrare ce prezintă o selecţie de 1.700 de situri catolice româneşti, organizate sistematic şi comentate - se arată în ştirea din 16 decembrie 2002, publicată pe situl Catholica.ro. Lucrarea reprezintă o premieră în ţara noastră, dar o prezenţă curentă în alte ţări, unde Internetul este mai dezvoltat. "Ghidul Web 2003" se doreşte a fi un motor de căutare tipărit, un instrument util navigatorilor pe Internet. Una din secţiunile Ghidului poartă numele "Biserică, religie", care, pe lângă situl Ministerului Culturii şi Cultelor, prezintă siturile a două Biserici: cea ortodoxă şi cea catolică. Din cadrul Bisericii Catolice sunt prezentate şapte situri, dintre care trei sunt notate la maxim, cu trei stele: www. greek-catholic.ro, www.catholica.ro şi www.ercis. ro. Situl Diecezei de Iaşi este remarcat prin librăria on-line cu peste 700 de titluri. Din aceeaşi dieceză, cu două stele, este menţionat situl Institutului Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif".

Lansare de revistă şi carte
Sâmbătă, 30 noiembrie, la sala mare a Palatului Administrativ al judeţului Bacău (Prefectura Bacău), începând cu ora 10.00, a avut loc lansarea revistei Asociaţiei Romano-Catolicilor "Dumitru Mărtinaş" şi a cărţii "Comunităţi tăcute. Satele din Parohia Săbăoani (secolele XVII-XVIII)", autor Liviu Pilat. Moderatorul principal al întâlnirii a fost Gheorghe Bejan, preşedintele Asociaţiei Romano-Catolicilor "Dumitru Mărtinaş". Revista va avea o periodicitate trimestrială. Primul număr cuprinde patru părţi: 1. Din activitatea Asociaţiei "Dumitru Mărtinaş"; 2. Studii. Articole. Documente; 3. Note bibliografice asupra unor cărţi catolice; 4. Memoria episcopului Mihai Robu. Cartea este publicată la Editura "Dumitru Mărtinaş" din Bacău. Autorul face o incursiune în satele "Agiudeni, Răchiteni, Iugani, Tămăşeni, Săbăoani, Berindeşti, Lecuşeni şi Ţeţcani" din perioada amintită mai sus.

Publicaţii noi
- A apărut primul număr al publicaţiei anuale a Parohiei Romano-Catolice din Oneşti (Bacău), intitulată "Buletin parohial", fiind cea de-a 40-a publicaţie care apare pe teritoriul Diecezei de Iaşi. Tipărit în două culori (alb-negru) şi format A5, acest număr de debut cuprinde, pe parcursul a 40 de pagini, prezentarea păstorilor bisericii locale şi ai diecezei, informaţii despre Sinodul diecezan, date de interes general despre Parohia Oneşti, programul celebrărilor liturgice din timpul anului şi de sărbători, precum şi detalii referitoare la sfinţirea caselor etc. Adresa: Parohia Romano-Catolică, str. Morii, 1, 5450, Oneşti (Bacău), tel. + fax 0234/312336.

- Revista "Zbor spre înalt" apare deja de câteva luni în Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus" din Iaşi. Cuprinde articole de spiritualitate, informaţii legate de viaţa parohiei, poezii, glume concursuri etc. Colectivul de redacţie este compus din: pr. Iosif Iacob, Ciprian Huşanu, Cosmina Imbrea, Ana-Maria Doboş. Adresa redacţiei: Parohia "Sfânta Tereza a Pruncului Isus", Şos. Nicolina, 6, 6600 Iaşi, tel. 0232/220716.

Colindele româneşti
În perioada 12-22 decembrie, 30 de studenţi franciscani de la Institutul Teologic Franciscan din Roman, au desfăşurat un turneu de concerte cu ocazia Crăciunului în Austria şi Germania. După concertul susţinut la Mănăstirea Franciscană din Oradea, Corul "Ioculatores Domini" a cântat la Viena, Wurzburg, Gemunden, Weissennohe (Nurnberg), Scheinfeld, Siegsdorf... Corul a prezentat 29 de colinde din repertoriul românesc şi internaţional, fiind dirijat de profesorul Ovidiu Trifan din Roman.

Prelegeri despre Crăciun
În seara zilei de 18 decembrie a avut loc cea de-a doua serie de dialoguri şi conferinţe organizate de Academia "Sfântul Augustin". Tema a fost legată de Crăciun: "Crăciunul ca sărbătoare creştină sau Crăciunul ca eveniment social şi sărbătoare comercială". Invitaţi pentru a dezbate aceste două opinii au fost Alois Gherguţ şi pr. Cristinel Fodor. În timpul conferinţei au fost şi câteva momente de meditaţie prin cântece gregoriene oferite de un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie Romano-Catolică. În catedrală s-au aflat şi PS Petru Gherghel, episcop de Iaşi, PS Aurel Percă, episcop auxiliar de Iaşi, preoţi din parohiile din Iaşi, credincioşi... Pentru anul 2003 Academia "Sfântul Augustin" se anunţă cu un program bogat de conferinţe şi dialoguri. (Elena Bulai)

Numiri şi transferuri
Prin decret episcopal, la 1 decembrie 2002 a fost înfiinţată "Capelania Universitară «Sfântul Toma de Aquino» Iaşi". Cu acelaşi decret a fost ales şi numit capelan universitar pr. prof. dr. Lucian Farcaş, profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi. Tot prin decret episcopal, începând cu 15 decembrie au fost numiţi: pr. Carmil Farţade - paroh la Ploscuţeni; pr. Daniel Mărtinaş - paroh la Vaslui; pr. Anton Jicmon a fost numit asistent spiritual pentru credincioşii din Torino. La aceeaşi dată au fost transferaţi: pr. Bernardin Farţade - paroh la Frumoasa; pr. Sebastian Bilboc - vicar la Faraoani; pr. Adrian Burcă - vicar la Roman "Sfânta Tereza a Pruncului Isus". În ziua de 5 decembrie 2002, au fost numiţi sau confirmaţi membrii consiliului prezbiteral şi ai colegiului consultorilor diecezani (1-12): 1. ep. Aurel Percă; 2. pr. Grigore Duma; 3. pr. Alois Fechet; 4. pr. Dumitru Gabor; 5. pr. Petru Gabor; 6. pr. Wilhelm Dancă; 7. pr. Anton Săboanu; 8. pr. Ştefan Erdeş; 9. pr. Dumitru Patraşcu; 10. pr. Iosif Doboş; 11. pr. Isidor Dâscă; 12. pr. Cornel Cadar; 13. pr. Alois Bulai; 14. pr. Dumitru Farcaş; 15. pr. Alois Dămoc; 16. pr. Vasile Rediu; 17. pr. Mihai Enăşel; 18. pr. Mihai Budău; 19. pr. Iosif Păuleţ; 20. pr. Iosif Dorcu; 21. pr. Anton Despinescu; 22. pr. Ioan Ciuraru, OFMConv.; 23. pr. Petru Mareş; 24. pr. Isidor Mocanu; 25. pr. Ioan Sociu; 26. pr. Petru Beşleagă; 27. pr. Mihai Pătraşcu; 28. pr. Adrian Herciu, OFMConv. 29. pr. Cristinel Fodor; 30. pr. Mihai Diac.