Locuiesc într-un apartament lângă biserică. De la fereastra mea îi văd pe oameni când intră sau ies din biserică. Ştiu când începe Liturghia, ştiu când se termină. Cu toate acestea, făceam parte din categoria oamenilor care, deşi locuiesc lângă biserică, nu participă la Liturghie. Faptul că oamenii mai aveau timp să vină şi la biserică mi se părea o pierdere de timp. Încercam să-i înţeleg, să pun totul pe seama sărăciei sau poate a ignoranţei multora dintre ei, dar mi-am dat seama că printre cei care se îndreptau spre biserică erau nu numai oameni săraci şi ignoranţi, din contra... Totuşi, nu sosise ceasul în care să realizez că eu însumi eram un sărac şi un ignorant pentru că nu-l căutam pe Dumnezeu.

De Crăciun, credincioşii parohiei de care aparţin, în mod special tinerii şi copiii vin să-l colinde pe părintele. Pentru că e o parohie mică, de multe ori părintele este nevoit să-i ţină afară, mai ales grupurile mari. Şi, o spun cu sinceritate, de multe ori este o adevărată bucurie să-i asculţi pe tineri şi pe copii cum cântă împreună colinde de Crăciun. Niciodată nu am crezut că cele care mă vor aduce din nou la biserică vor fi tocmai colindele de Crăciun. Pentru că locuiam lângă parohie, la un moment dat am văzut câţiva tineri care sub geamul meu îi aşteptau pe alţii. Cred că erau în jur de 30, împreună cu câţiva copii. I-am văzut împărţind lumânări şi aprinzându-le. S-au apropiat de uşa parohiei, au sunat, şi au aşteptat să iasă părintele. Era înainte de Liturghia din noaptea de Crăciun. L-am văzut pe preot ieşind, bucurându-se şi el de atmosfera creată de lumânările aprinse. Cu o zi înainte ninsese bine, aşa încât, acum, totul era alb. Şi acei tineri au început să cânte. Auzisem colinde şi la televizor, dar, în faţa camerelor de luat vederi, totul este bine regizat. Erau nişte cântece şi atâta tot! Nu aveau viaţă! Nu se simţea bucuria Crăciunului. Nu era atmosfera pe care eu o aveam în faţa ochilor. În acele momente mi-am amintit de colindele pe care şi eu le cântam altădată când eram în corul bisericii. Şi eram tânăr! Acum nu mai aveam aceeaşi vârstă. Timpul a trecut. După câteva colinde interpretate, părintele a felicitat grupul şi i-a încurajat să cânte la fel şi la Liturghie. Atunci mi-a trecut prin minte ceea ce nu-mi mai trecuse de mult: să merg şi eu la Liturghie. Era sărbătoarea naşterii lui Isus!

Totul în jur parcă era pregătit pentru a sărbători şi venirea mea la biserică. În biserică, la ora la care am mers, era deja multă lume. Nu mai erau locuri în bancă, aşa că am fost nevoit să rămân puţin mai în spate. Şi cum Dumnezeu ştie să se folosească de orice împrejurare pentru a-i atrage pe oameni la el, după începerea Liturghiei am ajuns undeva în dreptul scaunului de spovadă. Mi-am zis: Să intru? Parcă era prea mult! A ieşit o persoană şi nu a mai intrat nimeni. După multe ezitări, am intrat şi după mai mult timp am ieşit. Mulţumesc părintelui care nu s-a dus să concelebreze, a rămas pentru spovezi ca şi cum ar fi ştiut că în acea seară un om sărac şi ignorant vrea să se îmbogăţească şi să recapete înţelepciunea. Şi când mă gândesc, de unde a pornit totul! De la acele colinde interpretate atât de frumos de grupul de tineri. A fost într-adevăr un Crăciun minunat! (Isidor)

Pagină realizată de pr. Felician Tiba