"Este cea mai mare minune: într-un copil nou-născut
se ascunde Salvatorul lumii; veşnicia intră în timp.
Cere de pomană natura omenească pentru ca eu
să mă îmbogăţesc cu natura dumnezeiască".

(Grigore din Nazianz)

Cristos s-a născut dintr-o fecioară, fapt ce constituie un semnal pentru om: nici noi nu suntem născuţi din sânge, din dorinţă trupească, din voinţă omenească, ci suntem născuţi din Dumnezeu! Nu mai eşti prizonierul trecutului tău plin de greşeli şi ofense. La Crăciun, poţi începe totul de la capăt, poţi cultiva din nou câmpul care din cauza neatenţiei este plin cu spini. Pământul tău poate fi din nou bun, poate aduce rod, poate înflori frumuseţea ta originară, poţi realiza într-o manieră unică şi irepetabilă imaginea pe care Dumnezeu şi-a făcut-o despre sine.

Naşterea lui Isus a avut loc ca într-o ţară străină o dată ce s-a petrecut într-o călătorie. El, călătorul divin, coboară din cer pentru a călători împreună cu noi şi pentru a ne aminti de nucleul nostru divin, de faptul că noi nu aparţinem doar acestui pământ, că aici nu suntem acasă, casele oamenilor sunt prea strâmte pentru noi, dar suntem cetăţeni ai cerului, suntem în drum spre paradis. La Crăciun ne împodobim casele pentru a arăta că locuinţa noastră pământească a devenit patria noastră, deoarece însuşi Dumnezeu locuieşte între noi, da, pentru că Dumnezeu vrea să se nască şi în noi. Iar dacă Dumnezeu e aproape de noi, şi noi putem fi aproape de noi, putem fi acasă în noi.

Ceea ce ne împiedică să trăim noutatea Crăciunului e ştiutul, cunoscutul. Ştim, din păcate, ce este Crăciunul, ştim cum trebuie să fie. Ştim când soseşte (cu o lună înainte se aprind beculeţele pe străzi) şi cât timp durează. Trăieşte-l acum prima dată, fără să ştii despre ce e vorba, ce trebuie să faci, ce se va întâmpla după aceea. Aşa l-au trăit Maria şi Iosif. Şi păstorii. Şi magii. Şi Irod. Din păcate, noi ştim totul înainte de a se petrece, mai mult încă, totul e decis, programat, fixat, aş spune prefabricat de noi. Atunci Crăciunul suntem noi! Uităm că protagonist e altul.

Dragul meu Isus, anul acesta vreau să fac ceva diferit la Crăciun. Un gest. Vreau să intru în presepiu, printre statuete. Fără mască, lăsând la intrare bagajul cunoştinţelor mele anterioare. Vin chiar fără daruri sau, mai degrabă, neliniştea şi fricile pe care le port în inimă să-ţi fie darul cel mai preţios. Să văd... ce se va întâmpla...

Isuse, cred că anul acesta se va întâmpla o minune nemaiauzită de Crăciun. Minunea de a nu mă mai recunoaşte. Crăciunul va începe a doua zi. Cei din jurul meu vor afla că a fost Crăciunul, nu pentru că aşa era scris în calendar, ci pentru că îşi vor da seama că s-a schimbat ceva în viaţa mea.

Pr. Cristinel Fodor