În lumea de azi, în care curentul utilitarismului stă la baza stratificării oamenilor în diverse pături sociale şi din cauza căruia mulţi sunt desconsideraţi după ce au fost etichetaţi ca inutili, neproductivi etc., s-ar putea ridica unele voci care să întrebe: "La ce bun preoţii?" Sunt ei acceptaţi şi toleraţi doar dintr-o obişnuinţă formată de-a lungul secolelor sau sunt ei cu adevărat necesari pentru viaţa noastră?
Răspunsul imediat este următorul: preoţii există şi sunt necesari pentru că Isus Cristos, marele preot, a instituit Preoţia la Cina cea de Taină. Dar formularea aceasta pare a fi neconvingătoare pentru cei care-şi pun întrebarea de mai sus, mai ales că şi mai mulţi se întreabă azi neîncrezători: "La ce bun Căsătoria?" când am putea trăi împreună - bărbat şi femeie - fără un angajament serios în faţa lui Dumnezeu şi a societăţii. Văd că am ajuns la un punct de legătură, născut dintr-o întrebare, între cele două sacramente: Preoţia şi Căsătoria, ambele privite din punctul de vedere al relaţiei omului cu Dumnezeu. Pentru că din altă perspectivă nu vom putea desluşi niciodată, oricât ne-am strădui, sensul adânc al acestor realităţi din viaţa noastră.
Mai mult, vreau să propun cititorului o comparaţie: după cum scopul Căsătoriei este perpetuarea speciei umane pe pământ şi orientarea ei către comuniunea veşnică cu Dumnezeu în patria cerească prin dragostea dintre soţi, Preoţia are ca menire perpetuarea speciei euharistice, a prezenţei lui Isus Cristos în mijlocul lumii prin care devine posibilă tocmai parcurgerea acelui drum spre Dumnezeu al oamenilor angajaţi prin iubire în viaţa de căsătorie. Şi dacă suntem conştienţi că fără Isus Cristos - izvorul iubirii adevărate, unicul salvator al omenirii căzută în păcat - viaţa noastră ar fi lipsită de elementul esenţial, mântuirea, atunci vom înţelege şi necesitatea preotului. Pentru că opera răscumpărării noastre se realizează cu ajutorul preoţilor, prin glasul lor care proclamă evanghelia, îndrumă sufletele pe calea mântuirii şi pronunţă dezlegarea la scaunul de spovadă, prin mâinile lor care ne dau binecuvântarea, în care se întrupează Dumnezeu pe altar şi prin care îl primim în sfânta Împărtăşanie.
Remarcă sfântul Ioan Gură de Aur: "Omul care dă bani celor nevoiaşi sau omul care ajută în alt chip pe cei nedreptăţiţi, este şi el cu ceva de folos celor din jurul lui, dar cu mult mai puţin decât preotul; deosebirea dintre unul şi altul este tot atât de mare pe cât e deosebirea dintre suflet şi trup".
Deci misiunea preotului e strâns legată de viaţa noastră prin acel "a fi" sau "a nu fi" fiecare din noi împreună cu Dumnezeu acum şi pentru veşnicie. Pentru acest fapt să-i privim pe preoţi dincolo de calităţile şi defectele vieţii lor personale, de la înălţimea rolului extraordinar pe care-l joacă în construirea destinului nostru veşnic şi să substituim întrebarea de la început cu o rugăciune: o rugăciune pentru preoţii noştri.
Ciprian Nesimuca (Botoşani)
