Biserica este, desigur, acel loc în care noi intrăm adesea, pentru a ne reuni şi pentru a ne ruga. Ea este, de asemenea, acea realitate socială care apare în numeroase conversaţii: "Biserica face... nu face..." Adesea este confundată cu autoritatea, papa, episcopii etc. "Biserica ia poziţie contra", auzim spunându-se. Cum "explică" Biserica, cum "spune" ea?

Am ales să vă oferim o perspectivă a Bisericii mai întâi prin intermediul unor imagini de mare valoare extrase din Biblie: Biserica este poporul ales de Dumnezeu, trupul lui Cristos, Ierusalimul ceresc... Unele dintre aceste imagini amintesc de predica lui Isus despre Împărăţia cerurilor: un ogor de lucru, o vie... Toate aceste imagini au reprezentat o comoară de meditaţie pentru mistici, artişti şi cateheţi.

Au fost descrise aceste imagini pentru a le compara cu acele "mici fraze" despre Biserică care sunt spuse în numeroase din conversaţiile noastre şi care demonstrează cum percepem noi Biserica. Toate acestea arată o Biserică care se numeşte a lumii, dar anunţă o alta, care se desfăşoară în sânul unei comunităţi familiale, dar şi în marile structuri romane, care predică binele şi doboară răul, care vrea să facă loc fiecăruia, dar trebuie să înfrunte şi problema autorităţii... Între toate aceste realităţi, decalajele existente ridică probleme, dar contribuie şi la definirea Bisericii.

Biserica este o barcă

Imaginea bărcii îşi are originea într-un verset din Evanghelie în care Isus îi invită pe discipolii săi să urce cu el în barcă (Mt 14,20-33). O regăsim într-o scrisoare a lui Clement către Iacob, la începutul Omiliei: "Trupul întreg al Bisericii adună oameni de provenienţe foarte diferite pe un vas imens transportându-i în timpul furtunii violente". Hipolit Romanul va spune: "Marea este lumea. Biserica, ca un vapor, este scuturată de valuri, dar nu se scufundă. Într-adevăr, la cârma ei este un căpitan experimentat, Cristos. Ea are în mijlocul său trofeul învingător al morţii, căci poartă cu sine crucea lui Cristos. Ea are drept cârmă cele două Testamente. Parâmele sale sunt ţinute de iubirea lui Cristos, cârmuind Biserica" (Tratat despre Anticrist).

Biserica este poporul lui Dumnezeu

În urmă cu patruzeci de ani, Conciliul Vatican II a pus în lumină, în constituţia despre Biserică, noţiunea originală de "popor al lui Dumnezeu" pentru a denumi Biserica. Prin intermediul ei, Biserica este înţeleasă ca o comunitate de credincioşi. În timpul Conciliului, părinţii Bisericii au vrut să prezinte Biserica ca "poporul lui Dumnezeu", înainte ca să arate "constituţia sa ierarhică". Ei au pus capăt unei concepţii piramidale despre Biserică (cf. nr. 9). Expresia "popor al lui Dumnezeu" nu are o semnificaţie politică sau sociologică. Ea descrie vocaţia Bisericii: este poporul convocat de Dumnezeu şi trimis în misiune de către el. În sânul acestui popor, toţi membrii sunt egali "atât în demnitate cât şi prin activitatea comună" (nr. 32). Această expresie vorbeşte multor contemporani de ai noştri. Ea are meritul de a reprezenta marea diversitate a membrilor Bisericii. Ea trimite în mod egal la imaginea biblică a poporului care călătoreşte şi care, nefiind ajuns la capăt, nu se poate opri la începutul drumului.

Biserica este mireasa lui Cristos

Biserica este numită adesea "mireasa lui Cristos". Această imagine exprimă unitatea profundă dintre Cristos şi Biserica lui, dar ea subliniază, în egală măsură, asemănările care există între unul şi celălalt. "Biserica este descrisă ca mireasa nepătată a Mielului nevinovat pe care Cristos a iubit-o şi s-a dat pe sine ca să o sfinţească" (Ef 5,26), pe care şi-a unit-o cu legământ indisolubil şi fără încetare "o hrăneşte şi o îngrijeşte" (Ef. 5,29); "pe care, purificând-o, a voit-o unită şi supusă lui în iubire şi fidelitate, şi pe care a copleşit-o pentru veşnicie cu daruri cereşti pentru a ne face cunoscută dragostea lui Dumnezeu şi a lui Cristos faţă de noi, dragoste care întrece orice cunoştinţă" (Constituţia despre Biserică, nr. 6).

Traducere de Monica Benedict