Vorbind despre Seminarul Catolic din Iaşi se pot distinge două complexe: clădirile de lângă sediul Episcopiei de Iaşi şi clădirile din Copou.
Despre clădirea de lângă palatul episcopal se cunoaşte faptul că servea ca "ospiciu pentru misionarii franciscani noi" şi în ea a funcţionat cea mai veche şcoală populară din Iaşi, după cum menţionează relaţia din 1817 a prefectului Misiunii din Moldova. Trebuie subliniat că în această clădire a funcţionat timp de doi ani micul seminar pentru seminariştii indigeni, deschis de ep. Paul Sardi în 1845, şi a fost aleasă, în 1860, de Ministeriul Cultelor şi al Instrucţiunei Publice din Moldova ca sediu pentru "seminarul de peste Milcov". Întrucât aceste iniţiative au eşuat, clădirea menţionată mai sus a fost restaurată şi dată în folosinţă la 10 octombrie 1886 ca sediu pentru Seminarium Catholicum Diocesis Iassiensis, deschis de ep. Nicolae Iosif Camilli la 29 septembrie acelaşi an. În acea zi, comemorarea sfântului Francisc Borgia, s-a celebrat o Liturghie solemnă la care s-a mulţumit Domnului pentru "marele dar pe care l-a făcut Bisericii din tânăra Dieceză de Iaşi". În acest complex au funcţionat Şcoala de Cantori şi Academia Teologică până în 1907, dar şi în perioadele 1918-1929, 1945-1948, 1990-1993, datorită "închirierii", deteriorării sau insuficienţei edificiului de pe Copou. În urma cutremurului din 1977 şi a construirii noii clădiri de pe Copou, în 1983 o parte din clădirile de lângă catedrală au fost demolate, iar o altă parte după 1993 din cauza lucrărilor de la noua catedrală.
După venirea la conducerea diecezei a ep. Dominic Jaquet (10 martie 1895) s-a pus problema ridicării unui edificiu pentru Institutul "Cipariu", iniţiativă ce a demarat în 1901. Clădirea a fost amplasată pe locul unui cimitir catolic abandonat, în care se afla o biserică în ruină, dar nu lipsită de interes din apropierea parcului Copou. Odată cu plecarea ep. Jaquet, Institutul "Cipariu" s-a desfiinţat, iar edificiul de pe Copou a fost destinat Seminarului Teologic Catolic întrucât clădirea era ridicată în cea mai frumoasă şi sănătoasă poziţie. După adaptările necesare, seminarul s-a instalat în localul din dealul Copoului la 18 iunie 1907. În decursul anilor, prima clădire a seminarului de pe Copou a fost închiriată sau ocupată abuziv de Crucea Roşie Română (1916-1918), Ministerul de Război (1918-1919), Universitatea "Al.I. Cuza" (1920-1929), Şcoala Profesională Metalurgică şi Facultatea de Medicină (1948-1956). Datorită acestor "înstrăinări", a războaielor şi a cutremurelor, complexul de pe Copou a suferit numeroase deteriorări, fapt pentru care în anii 1918, 1929, 1937, 1940, 1945-1948, 1956, 1965 şi 1968 s-au făcut reparaţii importante.
Cutremurul din 4 martie 1977 a avariat grav clădirea, care trebuia demolată şi refăcută. În această situaţie, după numeroase intervenţii, autorităţile comuniste au aprobat refacerea şi mărirea localului. Revenind în ţară, în octombrie 1979, părintelui Eduard Ferenţ i se încredinţează conducerea seminarului şi dificila muncă de a termina moderna clădire a seminarului, fapt consemnat în 1984.
După 1990, fiind admişi mai mulţi seminarişti, spaţiul din această clădire a devenit insuficient şi s-a proiectat extinderea complexului. Impulsionaţi de ep. Petru Gherghel şi având rectori devotaţi acestei munci (ep. Aurel Percă şi pr. Alois Bulai), în toamna anului 1990 au început lucrările la una din aripile laterale ale corpului principal (D2), în 1992 la cealaltă aripă (D1), iar din 1995 la corpul de legătură D1-D2, fapt ce a impus demolarea totală a clădirii episcopului Jaquet.
În acest moment jubiliar, după 114 ani de la înfiinţarea Seminarului Catolic din Iaşi, efortul atâtor generaţii de preoţi, specialişti şi muncitori este încununat cu o sărbătoare deosebită: consacrarea altarului capelei şi sfinţirea întregului complex al Institutului.
Pr. Alois Moraru
* * *
Seminarul în anul 2000
Studenţi: 205 (anul vocaţional: 10; anul I: 33; anul II: 36; anul III: 25 anul IV: 30; anul V: 36; anul VI: 15. Din care la studii: în Italia: 16; în Polonia: 2; în Germania: 2).
Elevi: 141; (clasa a IX-a: 25; clasa a X-a: 48; clasa a XI-a: 26; clasa a XII-a: 42).