Duminică, 1 octombrie, va avea loc consacrarea altarului şi sfinţirea complexului Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi. Celebrarea va fi prezidată de episcopul diecezan, ES Petru Gherghel, în prezenţa a numeroşi invitaţi: episcopi catolici de ambele rituri din România, episcopi şi prelaţi din străinătate, binefăcători ai seminarului, autorităţi locale, arhitecţi, ingineri etc. Programul cuprinde: sfânta Liturghie pontificală de sfinţire, o academie teologică (în cadrul căreia vor fi evocate diferite momente din istoria seminarului, se vor acorda diplome şi distincţii, se vor ţine alocuţiuni din partea invitaţilor etc.) şi o vecernie de mulţumire pentru darurile cu care Dumnezeu a binecuvântat în decursul anilor Seminarul "Sfântul Iosif" din Iaşi.

Definit şi voit ca şcoală de formare a viitorilor vestitori ai evangheliei şi împărţitori ai sfintelor taine, seminarul a început încă din timpul lui Isus, care a adunat în jurul său pe cei 12 apostoli pentru a-i pregăti la marea misiune de a vesti evanghelia până la sfârşitul veacurilor şi până la marginile pământului (cf. Mt 28,18).

Din acel moment şi până astăzi şcoala de formare a viitorilor apostoli a continuat în diferite forme să pregătească pe cei care au fost aleşi să îndeplinească acest fel de mandat, astfel încât tinerii generoşi ai diferitelor locuri şi timpuri să-l poată găsi pe marele Învăţător şi Maestru, să-l asculte, să-l descopere pe marele preot al credinţei, să-l urmeze şi în cele din urmă să-l facă cunoscut lumii pe marele şi singurul Mântuitor al omului, pe Isus, "acelaşi ieri, azi şi întotdeauna" (Evr 13,8).

Diferitele documente ale Bisericii, elaborate de diferite concilii particulare, de diferiţi papi, de Conciliul Tridentin (1563), dar mai ales de Conciliul Vatican II (1965), ne vorbesc şi ne arată cât de importantă este această şcoală în formarea şi desăvârşirea viitorilor apostoli.

Ne bucurăm să facem referinţă la hotărârea Conciliului Tridentin, care stabileşte ca formă mai adecvată de pregătire a viitorilor preoţi - seminarul. Decretul De reformatione din 15 iulie 1563 stabileşte ca pregătirea viitorilor preoţi să se facă în "Collegio Dei ministrorum", loc şi cadru adecvat pentru o astfel de misiune.

Preluând această grijă maternă faţă de cei care doresc să devină apostoli plini de zel şi animaţi de spiritul preotului veşnic, Conciliul Vatican II prin Decretul Optatam totius din 28 octombrie 1965 subliniază pentru zilele noastre valoarea şi rolul seminariilor.

Continuând aceeaşi preocupare pentru promovarea vocaţiilor la preoţie, Sinodul episcopilor din luna octombrie 1990 şi Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea în exortaţia apostolică postsinodală Pastores dabo vobis din 25 martie 1992 scot în evidenţă importanţa pe care o au seminariile - atât cele majore cât şi cele minore - în zilele noastre şi mai ales acum: loc în care se crează ambientul şi climatul cel mai favorabil pentru această nobilă misiune de pregătire a viitorilor preoţi. Atunci când Sfântul Părinte vorbeşte despre dimensiunile formării sacerdotale, a ambientului şi a protagoniştilor acestei formări insistă deosebit de mult asupra seminarului ca fiind o comunitate formativă, cu un climat care favorizează drumul desăvârşirii vocaţiei sacerdotale (cf. nr. 60-64).

"Necesitatea seminarului mare - şi a casei religioase corespondente - pentru formarea candidaţilor la preoţie, afirmată cu autoritate de Conciliul Vatican II (OT, 4), a fost reafirmată cu aceste cuvinte: "Instituţia seminarului mare ca loc optim de formare, trebuie desigur reafirmată ca spaţiu normal, chiar material al unei vieţi comunitare şi ierarhice, ba chiar drept casă corespunzătoare formării candidaţilor la preoţie cu superiori destinaţi acestei misiuni"" (PDV 60).

"Seminarul, aşadar, se prezintă ca un timp şi un spaţiu, dar se prezintă mai ales ca o comunitate educativă în mers; este comunitatea stabilită de episcop pentru a oferi celui care este chemat de Domnul să slujească aşa cum au slujit apostolii; este posibilitatea de a retrăi experienţa educativă pe care a rezervat-o Domnul celor doisprezece" (idem).

Ne bucurăm să ne înscriem cu seminarul nostru în această viziune a Bisericii şi suntem fericiţi că Dumnezeu a favorizat dieceza cu păstori care să gândească în acest sens, să stabilească, să susţină şi să preţuiască această instituţie pentru pregătirea viitorilor apostoli.

Acum când sărbătorim marele jubileu al credinţei - 2000 de ani de creştinism - Biserica noastră locală se bucură să se prezinte înnoită în multe privinţe şi pe multiple planuri şi să înscrie pagini luminoase în drumul ei de credinţă.

Una dintre aceste pagini şi opere binecuvântate de credinţă este Seminarul "Sfântul Iosif", casă destinată viitorilor preoţi şi comunitate, în care seminariştii au posibilitatea să stea în jurul lui Isus.

Preasfinţitul episcop Nicolae Iosif Camilli a considerat de datoria sa să deschidă pentru noua dieceză, înfiinţată în 1884, un seminar destinat clerului indigen, care nu numai că a fost o fericită iniţiativă, dar a devenit în timp o instituţie rodnică şi binecuvântată.

Deschis la 29 septembrie 1886, pentru trei seminarişti, care mai târziu au crescut la 18, dintre care unul a ajuns nu numai preot, ci chiar episcop (Mihai Robu), seminarul din Iaşi a continuat să crească şi să adune în jurul lui Isus nenumăraţi aspiranţi şi tineri dornici să devină apostoli pentru păstorirea acestui brav popor. Astăzi seminarul numără mai mult de 200 de studenţi la Iaşi şi 141 de elevi seminarişti la Bacău, pentru cele două dieceze de Iaşi şi Bucureşti.

După unele perioade de încercări şi greutăţi datorate războiului, cutremurelor din 1940 şi 1977, clădirea seminarului a intrat într-un proces de reconstrucţie, lucrare care s-a efectuat între 1977 şi 2000.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, localul seminarului a reintrat într-un program normal în condiţii noi, cu un corp profesoral plin de zel, continuându-se astfel tradiţia locală.

Cu satisfacţie procedăm la consacrarea altarului şi binecuvântăm întregul complex seminarial din Iaşi, ca un imn de preamărire a lui Dumnezeu, ca un act de mulţumire îndreptat către Maica Domnului, către sfântul Iosif şi către sfânta Tereza a Pruncului Isus.

Aducem tuturor credincioşilor, binefăcătorilor, specialiştilor şi preoţilor, superiorilor şi seminariştilor un prinos de mulţumire pentru faptul că au arătat şi arată necontenit împreună cu păstorul diecezei că seminarul este inima inimii noastre.

Petru Gherghel, episcop de Iaşi