Vestirea lui Cristos prin mass-media

Duminică, 29 octombrie, în Dieceza de Iaşi va fi Ziua Presei. Mesajul acestei zile este cel care a fost dat cu ocazia Celei de-a 34-a Zile a Comunicaţiilor Sociale, cu tema "Vestirea lui Cristos prin mijloacele de comunicare în zorii noului mileniu". Mesajul a fost publicat în sărbătoarea Sfântului Francisc de Sales, patronul jurnaliştilor, şi este o invitaţie de a privi spre viitor, spre provocările care ne aşteaptă, dar şi spre trecut, spre originile creştinismului, pentru a primi de la acele origini lumina şi puterea de care avem nevoie.

În mesajul din acest an, Sfântul Părinte, comentând Liturghia de dinaintea Rusaliilor, notează: "Citirea acelor evenimente miraculoase ne aminteşte că istoria comunicării este ca o călătorie, care merge de la planul orgolios din Babel, cu consecinţa sa de confuzie şi de neînţelegere reciprocă (cf. Gen 11,1-9), până la Rusalii şi la darul limbilor: restabilirea comunicării îl are în centru pe Isus prin acţiunea Duhului Sfânt. Prin urmare, proclamarea lui Cristos conduce spre o întâlnire între persoane în credinţă şi în dragoste, la cel mai profund nivel al umanităţii lor; însuşi Domnul Înviat devine legătura unei comuniuni adevărate între fraţii şi surorile sale în Duhul".

Sfântul Părinte continuă: "Natural, în vestirea lui Cristos, Biserica trebuie să folosească din plin şi cu pricepere mijloacele proprii de comunicare socială (cărţi, ziare şi reviste, radio, televiziune şi alte mijloace). Catolicii din domeniul comunicaţiilor trebuie să fie plini de iniţiativă şi creativi pentru a dezvolta noi mijloace de comunicare socială şi noi metode de proclamare", o referinţă care poate fi foarte bine aplicată la oportunităţile oferite de tehnologia calculatoarelor şi de internet. "Dar, continuă Sfântul Părinte, pe cât posibil, Biserica trebuie să profite la maximum de oportunităţile care-i sunt oferite de a fi prezentă şi în mass-media civile". Papa afirmă că mijloacele de comunicare socială deja de mult timp contribuie la îmbogăţirea spirituală, în multe moduri - şi citează transmisiunile televizate care sunt oferite publicului pe scară mondială în timpul marelui jubileu.

Ioan Paul al II-lea invită pe toţi cei implicaţi în comunicaţiile sociale la un "examen de conştiinţă", amintind de efectele comercializării, a dependenţei economice şi a unei producţii ghidate de interesele comerciale, precum şi de "tendinţa spre o lipsă de respect faţă de religiozitatea şi convingerile morale ale oamenilor" şi îi cheamă pe toţi ziariştii creştini să vorbească lumii "deschis despre Isus răstignit şi înviat, despre triumful său asupra păcatului şi al morţii, într-un mod potrivit cu mijlocul folosit şi cu capacităţile publicului".

"Pentru a da mărturie despre Cristos, scrie papa, este nevoie de a-l întâlni personal şi a cultiva această relaţie cu el prin rugăciune, Euharistie şi sacramentul Reconcilierii, prin lectura şi meditarea cuvântului lui Dumnezeu, prin studiul doctrinei creştine, prin slujirea celorlalţi".

Întâlnirea personală cu Cristos, acesta este şi scopul jubileului şi scopul fiecărei cărţi şi publicaţii editate de Presa Bună. Paginile lor pot constitui ocazii deosebite pentru această întâlnire cu Cristos. Către această întâlnire vrea să vă însoţească, dragi cititori, şi Ziua Presei care se va ţine în Dieceza de Iaşi în ultima duminică din luna octombrie (29 octombrie). Va fi şi o ocazie potrivită să ne gândim la importanţa tipăriturilor creştine şi la faptul că prin ele Cristos este vestit.

Din octombrie, anul trecut şi până azi Editura "Presa Bună" a scos un număr de 48 de cărţi şi broşuri, din care, 10 în colecţia "Documente" şi 10 în colecţia "Jubileu". "Lumina creştinului" apare într-un tiraj de 17.746 de exemplare, "Isus, prietenul copiilor" în 5.153 de exemplare, iar "De la Răsărit până la Apus", în 1.150 de exemplare.

Noi, cei care lucrăm la Editura şi Tipografia "Presa Bună", suntem onoraţi că vă putem sluji şi că citiţi şi vă arătaţi interesul pentru tot ceea ce vă propunem.