Dumnezeu există, l-am întâlnit În perioada 13-16 iulie a avut loc la casa "Sfântul Ioan Bosco" din Pralea întâlnirea de vară a Mişcării Focolarelor, numită Mariapolis, "Oraşul Mariei". Participanţi din întreaga ţară, de diferite naţionalităţi şi confesiuni au aprofundat, timp de câteva zile, tema "Dumnezeu există, l-am întâlnit". La deschidere au fost prezenţi PS Petru Gherghel şi PS Anton Coşa.
Vin de la Pralea, unde am avut o experienţă inedită, fiind pentru prima dată la Mariapolis, adică la un fel de formă experimentală a Mişcării Focolarelor, unde se întâlnesc toţi lucrătorii iubirii, numiţi: gen (de la generaţii), voluntari, aderenţi, până la focolarini şi focolarine, pentru a împărtăşi fiecare de unde vine (grup, nucleu ori focolar) experienţa din câmpul său de iubire.
Am înţeles că această mişcare e un stup din prisaca Bisericii Catolice, unde fiecare experimentează concret îndemnul lui Isus: "Unde doi sau trei se adună în numele meu, acolo sunt şi eu", pentru ca din acest focar dumnezeiesc, să se împânzească în jur focul de iubire, care atât de mult a vrut Isus să-l aprindă în fiecare inimă. În această mişcare spre sfinţenie, se înţelege într-un mod nou Evanghelia, prin trăirea unităţii "cu Isus în mijlocul nostru", cizelând fiecare clipă, ca pe o ocazie ireversibilă de iubire, prin renunţarea la evidenţa diferenţelor fireşti. Această carismă a unităţii lumii creştine, cu cea care provine din toate religiile pământului - aparţinând patrimoniului universal -, a fost inaugurată de Chiara Lubich în urmă cu aproape cincizeci de ani şi e complementară celorlalte, de pe paleta vie a mişcării continue a sufletelor spre împărăţia lui Dumnezeu. Personal, venind dintr-un univers mai complicat, cel al exprimării poetice, unde iubirea e percepută mai mult simbolic, conceptual, abstract chiar, am găsit la Mariapolis un curs practic de trăire a iubirii, la modul cel mai simplu şi concret. Participanţii schimbă impresii şi experienţe despre efortul fiecăruia de a contribui la sfinţenia celuilalt, sau cum reuşesc să înmulţească "virtuţile unităţii" pentru ca, reîntorşi de aici îmbogăţiţi sufleteşte şi întăriţi, să poată continua, acasă ori la serviciu, să răspândească peste tot bucuria de a trăi "cu Isus în mijloc". Nu e uşor să înţelegem de ce "calea noastră spre sfinţenie e aproapele", că "cei doi poli electrici doar în contact dau lumina", cum zicea Vida Rus, dar dacă nu murim pentru noi nu putem trăi pentru Isus în fratele de lângă noi, căci focul iubirii se stinge. Din experienţele prezentate am înţeles că focolarul nu e numai în case, dar şi în spitale, în trenuri, şi în orice context care poate fi sacralizat prin dăruirea de sine.
Numai astfel pentru trimişii unităţii "Dumnezeu e patria lor". Chiara avea un "pact de milostivire" cu ceilalţi, de a accepta pe Isus din fiecare. Mi-am propus şi eu să nu mai evaluez oamenii după parametrii proprii, ci, acceptând şi iubind pe fiecare, toţi să ne îndreptăm ca florile soarelui spre centrul luminii. Căci a evita ataşamentul de creaturi, pentru a ne apropia de Creator, înseamnă tocmai a nu iubi special pe nimeni şi nimic, ci pe toţi egal (plăcuţi ori neplăcuţi), pentru a forma "poporul lui Dumnezeu".
Aici am învăţat să nu refuz comunicarea cu celălalt, chiar dacă nu are substanţa dorită, căci impresiile de la temele zilei le împărtăşeam în grupe mici, şi dacă în mine lucrau, scoţând la iveală atâtea imperfecţiuni cu care am de luptat (colaborând cu harul), alţii se eliberau de problematica familială (de exemplu), dar toţi aveam nevoie de a mărturisi, de a-l asculta pe celălalt. E grea obişnuinţa solitudinii! Dar Isus, după ce se ruga singur pe munte, întărindu-se din legătura cu Tatăl, revenea în mijlocul mulţimii.
Această muncă de a modela viaţa proprie după calapodul iubirii face ca albia spiritualităţii să se reverse spre ceilalţi, numai astfel izvorul vieţii irigă toate tărâmurile existenţei umane. Sfintele Liturghii ţinute la Pralea cu ocazia Mariapolisului, fie în română, fie în maghiară, de preoţi romano-catolici ori greco-catolici, ne-au umplut de această unire sacră în iubirea universală a Dumnezeului tuturor. Participanţii erau veniţi din toate colţurile ţării, dar şi ale lumii, din Franţa (fratele Simeon), din Africa (sr. Marie-Roza), de la Chişinău, din Polonia, din Serbia, din Slovenia etc.
Prezenţa PS Petru Gherghel şi a PS Anton Coşa, primită cu entuziasm şi aplauze de toată asistenţa, ne-a încurajat să continuăm ceea ce am început aici, adică să profităm de orice prilej de a-l pune pe Isus în mijloc; (PS Gherghel ne-a exemplificat trăirea unităţii prin predica sa generoasă, finalizată cu un "la revedere" în limba maghiară). Să rămânem o "flacără aprinsă din inimile încrucişate aici", ca nişte lemne pentru jertfelnic.
