Sinodul episcopilor - 1990

Mesaj către poporul lui Dumnezeu

I. Introducere

Fraţi şi surori în Cristos!

De douăzeci şi cinci de ani celebrarea Sinodului marchează drumul Bisericii şi reflectă bucuria şi speranţa, tristeţea şi neliniştea tuturor oamenilor şi în special cea a Poporului lui Dumnezeu. Încurajaţi de prezenţa continuă a Sfântului Părinte Papa Ioan Paul al II-lea, noi, Părinţii acestui Sinod din 1990, am reflectat asupra formării preoţilor în împrejurările actuale, urmând cu fidelitate îndrumările Conciliului Vatican II.

În rugăciune, în reflecţie atentă şi în schimbul continuu de idei, ne-am gândit şi la voi, preaiubiţi credincioşi laici, cărora v-a fost dedicat Sinodul precedent: ne-am gândit şi la voi, diaconi, la voi, persoane consacrate lui Dumnezeu şi la voi toţi care exercitaţi o slujire în comunitatea creştină. În mod cu totul deosebit v-am avut în atenţie pe voi, preoţilor, care împreună cu noi, Episcopi, sunteţi imaginea lui Cristos, Păstorul cel Bun, şi colaboratori ai lui în mijlocul Poporului lui Dumnezeu şi pentru Poporul lui Dumnezeu. Prezenţa Episcopilor din toate ţările Europei ne-a amintit profundele schimbări socio-politice din ultimul timp; mai mult, ne-a reînnoit credinţa în Cristos, Domnul şi Învăţătorul care este cheia centrul şi sfârşitul întregii istorii umane, care îşi asociază necontenit Biserica la misterul morţii şi Învierii sale.

Nu lipsesc dificultăţile, necesităţile şi semnele de întrebare. Dar avem încredere în Cristos care are grijă de Biserica sa. Avem încredere în colaborarea voastră, a tuturor membrilor Poporului lui Dumnezeu, îndeosebi în fidelitatea plină de bucurie a preoţilor şi în generozitatea promptă a voastră, a tinerilor, faţă de Domnul care cheamă mereu lucrători în via sa.

II. Către credincioşii laici

Acum ne îndreptăm către voi, iubiţi creştini care trăiţi în comunităţile catolice răspândite în lumea întreagă.

Suntem ucenicii lui Cristos, Domnul şi Mântuitorul. În pragul celui de-al treilea mileniu al istoriei creştine, El singur rămâne Lumina lumii. Dumnezeu este cu noi în munca şi în familiile noastre, în victoriile şi în eşecurile noastre. Mâna sa caldă este mereu întinsă către cei care doresc să i-o strângă şi să stabilească un raport de prietenie cu El.

Preoţi, călugări, şi creştini laici, participăm la Botez la Preoţia comună a lui Cristos. Împreună, şi numai împreună, putem face mult pentru creşterea Împărăţiei lui Dumnezeu în societatea noastră. Aveţi nevoie de preoţii voştri, iar preoţii şi seminariştii au nevoie de iubirea şi de sprijinul vostru. Lucrăm împreună pentru a îmbogăţi Trupul lui Cristos slujindu-I pe toţi, şi în special pe cei săraci.

Suntem confruntaţi cu probleme şi greutăţi, cum ar fi indiferenţa religioasă, materialismul, sărăcia şi nedreptatea; abisul tot mai adânc între naţiuni şi clasele sociale, dintre bogaţi şi săraci, dificultăţile familiale, povara datoriei. Dar îi mulţumim lui Dumnezeu pentru binecuvântările ce le-a revărsat asupra lumii pe care o iubim prin progresul ştiinţei şi al tehnologiei, prin răspândirea educaţiei, prin îmbunătăţirea sănătăţii publice, prin posibilităţile de comunicare, prin răspândirea democraţiei.

Trăim într-un timp de speranţă şi de creştere generală, chiar dacă nu universală, în Biserică. Nu putem uita să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru numărul de candidaţi la preoţie, care a crescut în ultimii treisprezece ani cu cincizeci şi trei la sută, şi ne rugăm în acelaşi timp pentru acele biserici care nu au cunoscut o astfel de creştere.

Voim să aducem mulţumiri, pentru generozitatea lor, părinţilor preoţilor şi seminariştilor, şi tuturor acelora care îi susţin în viaţa şi în munca lor.

III. Către preoţi

Iubiţi fraţi preoţi,

Cu recunoştinţă şi admiraţie vă adresăm vouă, care sunteţi primii noştri colaboratori în slujirea apostolică. Rolul vostru în Biserică este într-adevăr necesar şi de neînlocuit. Voi purtaţi greutatea misterului sacerdotal şi aveţi contact direct cu credincioşii. Voi sunteţi slujitorii Euharistiei, Împărţitorii îndurării divine în sacramentul pocăinţei. mângâietori ai sufletelor, călăuze ale credincioşilor prin furtunile vieţii de zi cu zi.

Vă salutăm din toată inima, vă exprimăm mulţumirea noastră şi vă îndemnăm să perseveraţi pe această cale cu bucurie şi entuziasm. Nu vă lăsaţi pradă descurajării! Lucrarea noastră nu este a noastră, ci a Domnului. Acela care ne-a chemat şi ne trimite este cu noi în toate zilele vieţii noastre. Căci noi acţionăm ca trimişi ai lui Cristos.

A) Identitatea noastră îşi are originea în iubirea Tatălui. Suntem uniţi în preoţia ministerială în mod sacramental cu Fiul, Marele Preot şi Bunul Păstor, prin lucrarea Duhului Sfânt. Viaţa şi activitatea preotului este o continuare a vieţii şi activităţii lui Cristos-Preot. Aceasta este identitatea noastră, demnitatea noastră adevărată, izvorul bucuriei noastre, certitudinea vieţii.

Misterul nesecat al preoţiei generează o comuniune deosebită cu Dumnezeu şi cu toţi oamenii şi pune bazele misiunii care continuă însăşi misiunea lui Cristos. De aceea fiecare preot trebuie să fie misionar, apostol al noii evanghelizări, însufleţit de iubirea pastorală.

Spiritualitatea noastră pastorală ne determină să trăim şi mai mult unirea noastră cu Dumnezeu în credinţă, speranţă şi caritate. Numai întăriţi de rugăciune şi prin munca apostolică putem conduce prin activitatea noastră pastorală oamenii la Dumnezeu.

Celibatul, în Biserică, străluceşte într-o nouă lumină şi cu o certitudine reînnoită, ca dăruire totală lui Dumnezeu şi slujirii oamenilor în unire intimă cu Cristos-Mirele, care a iubit atât de mult Biserica, Mireasa sa, încât şi-a dat viaţa pentru ea. Urmarea sfaturilor evanghelice este calea sigură, libertatea adevărată şi deplină a spiritului şi creşterea în virtuţi, pentru a-l imita mai bine pe Cristos în purtarea Crucii sale şi în împlinirea voinţei Tatălui.

B) Iubiţi fraţi preoţi!

În timpul Sinodului am devenit mai conştienţi că trebuie să ne îndreptăm necontenit spre desăvârşita realizare a identităţii noastre preoţeşti. Formarea permanentă este o datorie prioritară a misiunii episcopale. Vrem să o facem actuală, rămânând pentru voi, părinţi, fraţi, prieteni, Vrem să creştem împreună cu voi în fidelitate statornică şi în effort de reînnoire.

Ca slujitori ai Misterului, înrădăcinaţi în Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să creştem în fiecare zi în credinţă pentru a fi cu adevărat oameni în conformitate cu Evanghelia.

Ca slujitori ai Comuniunii, trebuie să ne străduim să creştem în integrarea noastră personală şi comunitară, pentru slujirea Bisericii care este familia fiilor lui Dumnezeu.

Ca slujitori ai Misiunii, efortul nostru constant este orientat pentru a răspunde semnelor timpului, căutând a înţelege şi a evalua, după criteriile evanghelice de discernământ, circumstanţele culturale, politice, sociale şi economice, care se schimbă cu rapiditate şi trebuie considerate ca o provocare pentru misiunea noastră în slujba întregii omeniri.

Primul şi cel mai important rol în formarea preotului îl are preotul însuşi. În dăruirea noastră generoasă, şi continuă trebuie să ne amintim întotdeauna de gratuitatea chemării lui Dumnezeu în viaţa noastră şi vom descoperi că nu este loc pentru descurajare; că slujirea noastră, chiar atunci când pare inutilă, este mereu un dar oferit cu bucurie şi generozitate, care atrage iubirea şi binecuvântarea lui Dumnezeu.

Întreaga comunitate diecezană participă şi ea la formarea permanentă a preoţilor săi. Prezbiterii strâns uniţi în jurul episcopului lor constituie cel mai bun loc pentru o astfel de formare.

C) Îi salutăm acum cu deosebit afect pe confraţii noştri în vârstă, pe preoţii care şi-au dăruit viaţa slujirii Evanghelie. Ne amintim de aceia care, încercaţi de boală, sunt strâns uniţi cu suferinţele lui Cristos pentru Biserică. Suntem recunoscători pentru mărturia acelora care au suferit şi suferă încă persecuţii din cauza fidelităţii lor: ei ne încurajează ca să nu cedăm în slujirea noastră.

Vouă, celor care vă ocupaţi de formarea viitorilor preoţi, vrem să vă reînnoim recunoştinţa şi admiraţia noastră profundă. Ştim câtă abnegaţie şi dăruire de sine pretinde această slujire. Ne gândim şi la voi, profesorilor.

Avem speranţa că noi toţi, episcopi şi preoţi împreună, ne vom putea trăi preoţia în comuniune şi bucurie, pentru a împlini voinţa Tatălui: Ca toţi să fie una. pentru ca lumea să creadă. Realizarea deplină a identităţii noastre îşi va găsi cea mai bună expresie în munca de trezire a vocaţiilor la preoţie.

IV. Către seminarişti

Dragi seminarişti!

Voi v-aţi angajat pe calea ce duce la preoţie, ascultând de Dumnezeu cel care cheamă şi trimite. Vă suntem recunoscători pentru credinţa, idealul şi generozitatea care vă animă. Vă încurajăm să vă dăruiţi din ce în ce mai mult lui Dumnezeu, asemenea Fecioarei din Nazaret, aleasă să fie Maica Mântuitorului.

Voi îi daţi lui Dumnezeu primul răspuns pozitiv, dispunându-vă cu umilinţă să primiţi adevărul care vine de la El, aderând la acesta cu toate puterile voastre, pentru a-l comunica apoi oamenilor. Să aveţi mereu prezent în minte faptul că formaţia preoţească este un drum care durează toată viaţa.

Viaţa în Seminar, şcoală a Evangheliei, este viaţa de urmare a lui Cristos, la fel ca viaţa apostolilor; a trăi o astfel de viaţă înseamnă a se lăsa educat de Cristos spre a sluji Tatălui şi oamenilor sub călăuzirea Duhului Sfânt. Mai mult, înseamnă a se lăsa modelat după chipul lui Cristos, Bunul Păstor, pentru o mai bună slujire preoţească în Biserică şi în lume. A se forma la preoţie înseamnă a învăţa răspunsul personal la întrebarea lui Cristos: Mă iubeşti? Răspunsul unui viitor preot nu poate fi altul decât dăruirea totală a vieţii proprii.

În timpul Sinodului am reflectat la marile daruri cu care ne-a copleşit Isus Cristos făcându-ne părtaşi la Misterul Pascal al Preoţiei sale. Ne-am străduit să precizăm mijloacele pe care trebuie să le folosim pentru a transpune rodnic în viaţă acest mister. Vă rugăm să-l primiţi ca pe un dar care întrece puterile omeneşti. Însă aduce multe roade în Biserică şi în lume prin acţiunea divină.

V. Către tineri

În sfârşit, vă adresăm un cuvânt vouă, tinerilor, care sunteţi speranţa Bisericii. Cunoaştem generozitatea şi disponibilitatea voastră, de aceea vă invităm să reflectaţi împreună cu noi asupra chemării la preoţie, vocaţia este o chemare divină, un dar pe care Dumnezeu îl preferă tânărului în care are încredere, cerându-I, ca după exemplul lui Isus Cristos să slujească lui Dumnezeu şi oamenilor.

Din experienţa noastră vă putem asigura că merită să-ţi închini întreaga viaţă şi toate puterile pentru a sluji ca preot Poporul lui Dumnezeu. În ciuda oricăror greutăţi, o astfel de viaţă oferă în cele din urmă eliberare şi bucurie. Isus Cristos ne promite: cine îşi pierde viaţa pentru mine, o va afla.

Biserica şi lumea au nevoie de preoţi gata să-l slujească pe Dumnezeu şi poporul său cu inimă liberă şi mâini disponibile ca buni păstori.

Ştim că nu e uşor să răspunzi chemării lui Dumnezeu la preoţie. Dar avem încredere în voi, iubiţi fraţi, că veţi răspunde, cu ajutorul lui, din toată inima.

În timpul lucrărilor Sinodului, am auzit că în unele ţări numărul vocaţiilor sacerdotale este mare. În timp ce în altele se suferă de o crescândă lipsă de preoţi. Se pare că unii tineri nu îndrăznesc să se angajeze pe toată viaţa, că le este teamă să renunţe, la posibilitatea de a se căsători şi de a întemeia o familie şi a-şi asuma vocaţia sacerdotală, alegând o viaţă trăită după sfaturile evanghelice ale sărăciei, castităţii şi ascultării.

Dar preotul trebuie să fie liber de legăturile căsătoriei şi familiei, independent faţă de bogăţii şi de viaţa comodă, precum şi de dorinţa de a dispune de viaţa proprie. Acesta este un ideal nobil pentru care şi în zilele noastre mulţi tineri au dat un minunat exemplu, unii până la martiriu.

Vă invităm pe voi, tinerilor, şi îndemnăm toate comunităţile noastre să se roage împreună cu noi, pentru ca Stăpânul secerişului să trimită lucrători în secerişul său. Tot Poporul lui Dumnezeu are nevoie de preoţi. De aceea sperăm că fraţii şi surorile voastre şi prietenii, familiile şi comunităţile voastre să înţeleagă ce înseamnă chemarea la preoţie şi să vă însoţească şi să vă ajute pe acest drum.

VI. Concluzie

Transmitem salutul nostru întregului Popor al lui Dumnezeu de la mormântul Sfântului Petru. Încrezători în Iubirea şi în protecţia Mariei, Mama Bisericii, ne rugăm ca harul şi pacea lui Dumnezeu şi a Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi toţi!