Sunt suficiente câteva momente pentru a deveni creştini, dar este nevoie de o viaţă întreagă pentru a deveni adevăraţi creştini. Chiar dacă am devenit creştini numai cu două minute în urmă, Sfântă Scriptură mă numeşte "sfânt". Pentru Sfânta Carte nu există numai sfinţi declaraţi şi ridicaţi la cinstea altarelor, sau eroi ai carităţii. Sfânta Scriptură îi numeşte "sfinţi" pe cei care au fost "sfinţiţi" în Isus Cristos. Deci sfinţenia nu este numai ceea ce am făcut noi, dar ceea ce i-am lăsat lui Isus Cristos să facă în noi şi pentru noi.

Dumnezeu ne dăruieşte sfinţenia, ne dă "ceva" din El însuşi, deoarece suntem ai săi, suntem familia sa.

Sfinţenia nu se dobândeşte decât prin effort şi muncă. Nu o putem moşteni, în schimb putem să o primim ca un dar.

Putem creşte în sfinţenie. Sfântul Paul ne arată aceste două aspecte atunci când scrie credincioşilor din Corint:

Aţi fost smulşi din ghearele păcatului şi aţi fost uniţi cu Cristos şi primiţi de Dumnezeu! (1Cor 6,11).

Să ne curăţăm de toată întinarea trupului şi a duhului. Să trăim în frica de Dumnezeu şi să ne străduim să fim aşa cum ne vrea Dumnezeu (2Cor 7,1).

Într-adevăr, suntem pe deplin creştini, dar putem să fim mai buni. A fi sfânt înseamnă o dezvoltare, o creştere, şi nu un produs finit.

A fi creştin înseamnă a fi sigur de iubirea lui Dumnezeu. În prima sa scrisoare, Sfântul Ioan scrie: Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl! El ne-a chemat să fim copiii săi, şi suntem cu adevărat (1In 3,1). Suntem copiii lui Dumnezeu! Putem să ne adresăm lui în orice nevoie, putem să-I spunem "Tatăl nostru"!, în mod natural, cu intimitate şi iubire.

A fi creştin înseamnă a fi iertat. Chiar şi atunci când suntem copii încăpăţânaţi şi neascultători (şi de câte ori nu suntem!), putem să cerem Tatălui nostru să ne ierte. Chiar şi atunci când îl ofensăm, rămânem mai departe copiii săi. În prima sa scrisoare evanghelistul Ioan scrie: Dacă spunem: "Suntem fără păcat", ne înşelăm pe noi înşine şi adevărul lui Dumnezeu nu mai este în noi. În schimb, dacă recunoaştem păcatele noastre, Dumnezeu le va ierta, pentru că El îşi ţine promisiunea. El ne va elibera de toată violenţa noastră (1In 1,8-9).

Nimeni din noi nu este perfect. Prin păcate toţi îl ofensăm pe Dumnezeu în fiecare zi a vieţii noastre, şi poate chiar de mai multe ori pe zi. Dar aşa cum într-o familie copilul este totdeauna corectat şi iertat cu iubire, la fel se întâmplă şi cu noi înaintea lui Dumnezeu.

Este sfinţenia plictisitoare? Deloc! Ea este calitatea cea mai minunată şi dinamică pe care o putem avea. A fi sfânt este un privilegiu mult mai mare decât a fi cetăţean al unei naţiuni, locuitor al unui oraş sau membru al unei familii. A fi sfânt înseamnă mai întâi de toate a-I aparţine lui Dumnezeu. Pe de altă parte, Sfânta Scriptură ne avertizează că, dacă nu suntem sfinţi nu-l putem vedea pe Dumnezeu.

A fi sfânt înseamnă a ne încrede în Cuvântul lui Cristos, care ne-a făcut o promisiune solemnă: Pe cel ce vine la mine, nu-l voi izgoni afară" (In 6,37).

Sentimentele noastre se pot schimba, dar nu acest aspect este important. Dacă mergem la Isus Cristos cu toată încrederea şi sinceritatea El ne va primi. Şi-a dat cuvântul şi îl va ţine.