S-au tremurat stâlpii lumii
La glasul blândului profet
Şi-un duşman au văzut în Fiul
Dulgherului din Nazaret!
El n-a venit să răzvrătească,
Nu vrea pieirea nimănui:
Desculţ, pe jos, colindă lumea,
Şi mulţi hulesc în urma lui.
Şi mulţi cu pietre îl alungă,
Şi râd de El ce de-un smintit:
Isus zâmbeşte tuturora,
Atotputernic şi smerit!
El orbilor le dă lumină
Şi muţilor le dă cuvânt,
Pe cei infirmi îi întăreşte,
Pe morţi îi scoală din mormânt.
Şi tuturor deopotrivă
Împarte darul lui ceresc,
Şi celor care cred într-însul,
Şi celor ce-l batjocoresc.
Urască-l cei fărădelege...
Ce-i pasă Lui de ura lor?
El a venit s-aducă pacea
Şi înfrăţirea tuturor!
Din toată lumea asupriţii
În jurul Lui s-au grămădit
Şi vijeliile de patimi
La glasul lui au amuţit.
"Fiţi blânzi cu cei ce vă insultă,
Iertaţi pe cei ce vă lovesc,
Iubiţi pe cei ce-n contra voastră
Cu vrăjmăşie se pornesc..."
Cât bine, câtă fericire,
Şi câtă dragoste-ai adus!
Şi oamenii drept răsplătire,
Pe cruce-ntre tâlhari.
Au râs şi te-au scuipat în faţă.
Din spini cununa ţi-au făcut.
Şi, în deşarta lor trufie,
Stăpâni asupra-ţi s-au crezut...
Aduceţi piatra cea mai mare
Mormântul s-i acoperiţi.
Chemaţi sutaşii cei mai ageri,
Şi străji de noapte rânduiţi...
S-au veselit necredincioşii
C-au pus luminii stăvilar.
Dar ea s-a întărit în focul
Durerilor de pe Calvar.
Şi valurile-i neoprite
Peste pământ se împânzesc
Ducând dreptate şi iubire
Şi pace-n neamul omenesc.
Voi toţi, ce-aţi plâns în întuneric
Şi nimeni nu v-a mângâiat,
Din lunga voastră-ngenunchere,
Sculaţi!... Cristos a înviat!
