Lecturi: Gen 2,4b-9.15-17; Ps 103; Mc 7,14-23 Alb Psaltirea: săptămâna 5

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Antifoane și versete
Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a condus în grădina Edenului.
Binecuvântaţi-l pe Domnul, dătătorul vieţii!
Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur.
Soră a sfântului Benedict, Scolastica (480-547), născută la Nursia, în Umbria, s-a consacrat lui Dumnezeu ca şi fratele ei, devenind călugăriţă, urmându-l pe acesta la Monte-Cassino. Singurul izvor istoric despre viaţa sfintei Scolastica sunt capitolele 33 şi 34 din cartea Dialoguri a lui Grigore cel Mare (540-604). Acesta povesteşte ultima convorbire a acestor doi contemplativi, convorbire pe care o furtună, obţinută prin rugăciunea sfintei Scolastica, l-a obligat pe Benedict să o prelungească toată noaptea: "Puterea ei a fost atât de mare, pentru că mare a fost şi iubirea ei". Anul naşterii celor doi sfinţi pare să fie acelaşi: 480. Au murit amândoi în anul 547, la o diferenţă de 40 de zile.

Lecturile Zilei

LECTURA I
Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a condus în grădina Edenului.
Citire din cartea Genezei 2,4b-9.15-17
Când Domnul Dumnezeu a făcut pământul şi cerul, nu era pe pământ nicio plantă a câmpului şi nu răsărise iarbă pe câmpie, pentru că Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era încă niciun om care să lucreze pământul. 6 Un izvor ieşea din pământ şi uda toată faţa pământului. 7 Domnul Dumnezeu l-a plăsmuit pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit fiinţă vie. 8 Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit, şi l-a aşezat acolo pe omul pe care îl plăsmuise. 9 Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi plăcuţi la vedere şi buni de mâncat, pomul vieţii în mijlocul grădinii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. 15 Domnul Dumnezeu l-a luat pe om şi l-a pus în grădina Edenului ca să o lucreze şi să o păzească. 16 Şi Domnul Dumnezeu i-a poruncit omului, zicând: "Din toţi pomii grădinii poţi mânca, 17 însă din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri!"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 103(104),1-2a.27-28.29bc-30 (R.: cf. 1a)
R.: Binecuvântaţi-l pe Domnul, dătătorul vieţii!

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!
Doamne Dumnezeul meu, tu eşti nemărginit de mare.
Tu eşti înveşmântat în strălucire şi maiestate,
2a învăluit în lumină ca într-o haină. R.

27 Toate aşteaptă de la tine,
ca să le dai hrană la vreme potrivită.
28 Tu le dai hrană, iar ele o adună,
tu îţi deschizi mâna şi ele se satură de bunătăţi. R.

29bc Dacă îţi ascunzi faţa, ele se înspăimântă,
dacă le iei suflarea, ele îşi dau duhul şi se întorc în ţărână.
30 Tu îţi trimiţi Duhul şi ele vor fi create,
şi vei reînnoi faţa pământului. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE In 17,17ba
(Aleluia) Adevăr este cuvântul tău, Doamne. Consacră-i în adevărul tău! (Aleluia)

EVANGHELIA
Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 7,14-23
În acel timp, Isus, chemând din nou mulţimea, le-a spus: "Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi! 15 Nu este nimic în afara omului care, intrând în el, să-l poată face impur, însă cele care ies din om, acelea îl fac pe om impur. 16 Cine are urechi pentru a asculta, să asculte!" 17 Când a intrat în casă, plecând de la mulţime discipolii săi l-au întrebat despre parabolă, 18 iar el le-a spus: "Cum, şi voi sunteţi nepricepuţi? Nu înţelegeţi că tot ceea ce intră din afară în om nu poate să-l facă impur? 19 Deoarece nu intră în inimă, ci în trup şi apoi este eliminat în loc ascuns". Astfel, declara pure toate alimentele. 20 Şi le-a mai zis: "Ceea ce iese din om, aceea îl face pe om impur. 21 Căci din inima omului ies: gândurile rele, desfrânările, furturile, crimele, 22 adulterele, lăcomiile, răutăţile, înşelăciunea, desfrâul, ochiul rău, blasfemia, îngâmfarea, necugetarea. 23 Toate aceste rele ies dinăuntru şi-l fac pe om impur".

Cuvântul Domnului

Gândul Zilei

"Ascultaţi-mă cu toţii şi înţelegeţi!" (Mc 7,14)

Cât de mare este iubirea ta pentru om, Isuse! Tu îl faci fiu, liber să se bucure de orice creatură a Tatălui - a fost făcută pentru el! - şi capabil să îşi hrănească inima cu roadele Duhului Sfânt: iubire, bucurie, pace, bunătate, bunăvoinţă, blândeţe, fidelitate, stăpânire de sine. Îţi mulţumesc, Isuse!

Sfântul Zilei

Sf. Scolastica, fc. **

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: Ct 8,6-7: Iubirea este tare ca moartea; Ps 148: Voi, tineri şi fecioare, lăudaţi numele Domnului! (sau Aleluia); Lc 10,38-42: Marta, pentru multe te mai îngrijeşti şi te frămânţi!