Lecturi: Sir 5,1-10; Ps 1; Mc 9,41-50 Roşu Psaltirea: săptămâna 5

Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi

Antifoane și versete
Nu întârzia să te întorci la Domnul.
Fericit este bărbatul care şi-a pus încrederea în Domnul.
Este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât, având amândouă mâinile, să mergi în Gheenă.
Policarp a fost ucenicul apostolilor şi episcopul Smirnei. A mers la Roma pentru a discuta cu papa Anicet chestiunea datei sărbătorii Paştelui. "Moarte celor care nu cred în zei! Să fie adus Policarp!” Prin acest strigăt plebea păgână cerea moartea creştinilor, care negau pe zei, şi a bătrânului episcop de Smirna, ucenic direct al sfântului apostol Ioan. Adus în amfiteatru, Policarp răspunde proconsului care-l constrânge să creadă în zei, sacrificând acestora şi blestemându-l pe Cristos. "De 86 de ani îl slujesc pe Cristos şi nu mi-a făcut nici un rău. Cum aş putea să-l blestem pe regele şi pe Mântuitorul meu?” "Am putere să poruncesc să fii ars de viu”, adăugă proconsulul. "Focul cu care tu mă ameninţi - răspunse Policarp arde şi frige un moment, dar apoi trece: eu mă tem de focul nestins al osândei veşnice”. Policarp, al cărui nume înseamnă cel care aduce roade multe, adaugă meritelor vieţii sale sfinte, rodul martiriului; a fost ars de viu la 23 februarie 155. În timp ce în mijlocul amfiteatrului din Smirna era ars de viu "nu ca o carne care se prăjeşte, dar ca o pâine care se coace”, martirul înălţă către Domnul o splendidă rugăciune.

Lecturile Zilei

LECTURA I
Nu întârzia să te întorci la Domnul.
Citire din cartea lui Ben Sirah 5,1-8
Fiule, nu te baza pe bogăţiile tale şi nu spune: "Îmi este de ajuns!” 2 Nu-ţi urma sufletul şi puterea umblând în dorinţele inimii tale! 3 Nu spune: "Cine mă va stăpâni sau cine va reuşi să mă supună pentru ceea ce am făcut?” Domnul cu siguranţă te va pedepsi. 4 Nu spune: "Am păcătuit şi ce mi s-a întâmplat?”, căci Domnul este îndelung răbdător! 5 Despre iertare, nu fi fără teamă, adăugând păcat peste păcat! 6 Nu spune: "Îngăduinţa lui este mare şi mulţimea păcatelor mele o va ierta”, căci îndurarea şi mânia sunt la el şi-şi va revărsa furia asupra păcătoşilor! 7 Nu aştepta deloc să te întorci la Domnul şi nu amâna de la o zi la alta, căci mânia Domnului va veni pe neaşteptate şi vei pieri în timpul răzbunării! 8 Nu te baza pe bogăţiile nedrepte, căci nimic nu-ţi va fi de folos în ziua pericolului!

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 1,1-2.3.4 şi 6 (R.: Ps 39(40),5a)
R.: Fericit este bărbatul care şi-a pus încrederea în Domnul.

1 Fericit omul care nu umblă după sfatul celor nelegiuiţi,
nu zăboveşte pe calea păcătoşilor
şi nu se aşază în adunarea celor care batjocoresc,
2 dar îşi găseşte plăcerea în legea Domnului
şi la legea lui cugetă ziua şi noaptea. R.

3 El este ca pomul sădit pe malul apei,
care dă rod la timpul potrivit;
frunzele lui nu se veştejesc
şi tot ceea ce face se încununează cu succes. R.

4 Nu tot aşa este cu cei nelegiuiţi, nu tot aşa;
ei sunt ca pleava pe care o spulberă vântul.
6 Căci Domnul cunoaşte calea celor drepţi,
iar calea celor nelegiuiţi duce la pieire. R.

ACLAMAŢIE LA EVANGHELIE cf. 1Tes 2,13
(Aleluia) Primiţi cuvântul lui Dumnezeu, căci nu este un cuvânt omenesc, ci, într-adevăr, Dumnezeu este cel care vă vorbeşte! (Aleluia)

EVANGHELIA
Este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă, decât, având amândouă mâinile, să mergi în Gheenă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu 9,41-50
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: "Oricine vă va da să beţi un pahar cu apă în numele meu, pentru că sunteţi ai lui Cristos, adevăr vă spun, nu-şi va pierde răsplata! 42 Oricine scandalizează pe unul dintre aceştia mai mici care cred în mine, ar fi mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară şi ar fi aruncat în mare. 43 Dacă mâna ta te scandalizează, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri ciung în viaţă decât, având amândouă mâinile, să mergi în Gheenă, în focul care nu se stinge, 44 unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 45 Şi dacă piciorul tău te scandalizează, taie-l! Este mai bine pentru tine să intri şchiop în viaţă, decât, având amândouă picioarele, să fii aruncat în Gheenă, 46 unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 47 Iar dacă ochiul tău te scandalizează, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în împărăţia lui Dumnezeu cu un singur ochi, decât, având amândoi ochii, să fii aruncat în Gheenă 48 unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge. 49 Căci fiecare va fi sărat cu foc. 50 Sarea este bună. Însă dacă sarea devine nesărată, cum îi veţi reface gustul? Să aveţi sare în voi şi să trăiţi în pace unii cu alţii!”

Cuvântul Domnului

Gândul Zilei

"Nu aştepta deloc să te întorci la Domnul". (Sir 5,7)

Nu este prima dată când de la cuvântul lui Dumnezeu aud această invitaţie, nu ştiu însă dacă este ultima... Ajută-mă, Duhule Sfinte, să ader cu mai multă hotărâre la Domnul Isus, să schimb acele aspecte ale vieţii mele care ştiu că nu sunt conforme cu dorinţele sale! Susţine-mă în a trăi cu seriozitate apropiatul timp al Postului Mare, cu toate ajutoarele pe care acesta mi le oferă!

Sfântul Zilei

Sf. Policarp, ep. m. **

Celebrări

Lecţionarul sfinţilor: Ap 2,8-11: Cunosc strâmtorarea şi sărăcia ta; Ps 30: În mâinile tale, Doamne, îmi încredinţez duhul; In 15,18-21: Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta şi pe voi.