Liturghie proprie, Gloria, Credo, prefaţă pentru Paşti (II, III, IV sau V)
Antifoane și versete
Nu era cu putinţă ca să fie ţinut sub puterea morţii.
Călăuzeşte-mă, Doamne, pe calea vieţii (sau Aleluia!).
Aţi fost răscumpăraţi cu sângele scump al lui Cristos, mielul nevinovat.
L-au cunoscut la frângerea pâinii.
În prima lectură este prima mărturie dată de apostoli despre Cristos după ce l-au primit pe Duhul Sfânt. Petru ne aminteşte de atitudinea de frică filială pe care trebuie s-o avem faţă de Dumnezeu. Această normă de viaţă se înrădăcinează pe credinţa în misterul lui Cristos. Conţinutul acestui mister este răscumpărarea dobândită în Cristos. Răscumpărarea care, prin credinţă, devine şi fundamentul speranţei noastre. Pedagogia lui Luca, descriind întâlnirea lui Cristos cu discipolii din Emaus, are scopul de a arăta comunităţii creştine drumul ce trebuie parcurs pentru a avea o reală întâlnire cu Cristos. Două momente sunt foarte importante: ascultarea Scripturii şi frângerea pâinii. Cele două mese, la care luăm parte, spune sfântul Ambrozie, sunt cea a cuvântului şi cea a pâinii.
Sfântul Zilei
Sf. Florian, m.
Acest site web folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri necesare și, cu acordul tău, cookie-uri de analiză și conținut extern. Îți poți personaliza opțiunile din
.
Preferințe cookie
Alege serviciile opționale care pot fi folosite. Poți modifica aceste opțiuni în orice moment.
Cookie-uri necesare
Necesare pentru securitate, funcțiile de bază ale site-ului, memorarea opțiunilor cookie și a anunțurilor închise.