Lecturi: Num 21,4-9 (Fil 2,6-11); Ps 77; In 3,13-17 Roşu Psaltirea: săptămâna 5

Liturghie proprie, Gloria, prefaţă pentru Patimile Domnului I

Antifoane și versete
Cel muşcat să privească spre şarpele de aramă şi va trăi (S-a umilit pe sine, de aceea Dumnezeu l-a înălţat). Tu, Doamne, eşti mântuirea noastră. După cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot astfel trebuie să fie înălţat Fiul Omului.
Înălţarea Sfintei Cruci ne aminteşte acest adevăr: crucea este instrumentul biruinţei lui Cristos. Prin ea Fiul lui Dumnezeu îl judecă pe împăratul acestei lumi şi dezvăluie răutatea păcatului. De pe înălţimea crucii îi atrage pe toţi păcătoşii (In 12,32) şi le arată iubirea Tatălui care l-a trimis. Murind pe ea, el oferă o jertfă prin care ia asupra sa păcatele lumii şi aduce mulţumiri Tatălui împreună cu cei pe care-i mântuieşte. La 14 septembrie 335 a fost consacrată bazilica Învierii pe care împăratul Constantin o ridicase aproape de locul răstignirii. Încă din secolul al IV-lea, Orientul creştin a făcut din această zi o sărbătoare solemnă în cinstea crucii Mântuitorului. Sărbătoarea a trecut în Occident şi, cu începere din secolul al VII-lea, la 14 septembrie, se comemora redobândirea preţioasei relicve de către împăratul Heraclie în anul 628. Sărbătoarea Sfintei Cruci are o semnificaţie mult mai înaltă decât amănuntele în parte legendare istorisite în legătură cu descoperirea făcută de către mama împăratului Constantin, Elena.

Sfântul Zilei

ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI