Lecturi: Gal 6,14-18; Ps 15; Mt 11,25-30 AlbPsaltirea: săptămâna 5
Liturghie proprie, prefaţă pentru sfinţi
Antifoane și versete
Prin cruce, lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume.
Tu, Doamne, eşti partea mea de moştenire.
Ai lăsat ascunse acestea celor înţelepţi şi le-ai descoperit celor mici.
Trăind în sărăcie şi veselie, Francisc Bernardone (1182-1226), fiul unui negustor bogat din Assisi, ajunge un sfânt care se aseamănă uimitor cu Isus din Nazaret. După o tinereţe uşuratică, s-a convertit, a renunţat la averea părintească şi s-a dăruit lui Dumnezeu cu hotărâre. Într-o lume sfâşiată de războaie, "Cavalerul domniţei Sărăcia", apare ca un reflex pur al evangheliei. Dezlipit de bunurile pământeşti şi de el însuşi, poate cânta frumuseţea universului cu bucuria şi gingăşia unei copilării regăsite. Stigmatele pe care le-a primit ajung să-l transforme într-o vie imagine a lui Cristos cel răstignit. A iniţiat vestirea evangheliei la necreştini. Împreună cu cei care i s-au alăturat, a întemeiat un ordin cu o Regulă de mare valoare spirituală. Francisc a lăsat ca moştenire triplei sale familii: fraţii minori, clarisele şi terţiarii, iubirea sa înflăcărată pentru Cristos cel sărac, pentru cruce şi Biserică.
Sfântul Zilei
Sf. Francisc din Assisi **
Acest site web folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri necesare și, cu acordul tău, cookie-uri de analiză și conținut extern. Îți poți personaliza opțiunile din
.
Preferințe cookie
Alege serviciile opționale care pot fi folosite. Poți modifica aceste opțiuni în orice moment.
Cookie-uri necesare
Necesare pentru securitate, funcțiile de bază ale site-ului, memorarea opțiunilor cookie și a anunțurilor închise.