Voi face din tine lumina popoarelor ca să le duci mântuirea mea.
Iată vin, Doamne, să împlinesc voinţa ta!
Har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi de la Domnul Isus Cristos.
Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatele lumii.
Evanghelia relatează mărturia pe care Ioan a dat-o despre Isus, după ce l-a botezat; el este alesul lui Dumnezeu. De asemenea, citirea din profeţi ne prezintă pe servitorul lui Dumnezeu, care a fost ales pentru a fi "lumina neamurilor". Începem azi lectura "Scrisorii întâi a sfântului Paul către Corinteni", în care apostolul insistă asupra caracterului divin al chemării sale la apostolat şi aminteşte totodată creştinilor că şi ei au o chemare asemănătoare; prin pacea şi harul pe care l-au primit sunt lumină pentru fraţii lor şi martori ai mântuirii lui Cristos.
Sfântul Zilei
Ss. Fabian, pp. m.; Sebastian, m.
Acest site web folosește cookie-uri
Folosim cookie-uri necesare și, cu acordul tău, cookie-uri de analiză și conținut extern. Îți poți personaliza opțiunile din
.
Preferințe cookie
Alege serviciile opționale care pot fi folosite. Poți modifica aceste opțiuni în orice moment.
Cookie-uri necesare
Necesare pentru securitate, funcțiile de bază ale site-ului, memorarea opțiunilor cookie și a anunțurilor închise.