Cacica: Recunoştinţă şi rugăciune pentru Sfântul Părinte Papa Francisc

"Slujitor bun şi credincios... Intră în bucuria stăpânului tău!" (Mt 25,21)

În aceste zile de doliu şi reculegere, Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica se alătură Bisericii universale în rugăciune pentru sufletul celui care a fost păstorul blând şi curajos al timpului nostru: Papa Francisc.

Cu inimă plină de recunoştinţă, ne amintim cu emoţie de două momente de har legate de Icoana Maicii Domnului de la Cacica şi de Sfântul Părinte:

- 30 aprilie 2014 - în Cetatea Eternă, la Vatican, în prezenţa unei delegaţii conduse de Preasfinţitul Petru Gherghel, actualul episcop emerit de Iaşi, Papa Francisc a binecuvântat icoana Maicii Domnului de la Cacica, împreună cu noile ei veşminte şi coroane, dăruind astfel o binecuvântare apostolică de neuitat acestui loc de pelerinaj marian.

- 1 iunie 2019 - cu ocazia vizitei istorice a Papei Francisc la Iaşi, icoana de la Cacica a fost dusă în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria Regină", pentru celebrarea unei novene de pregătire spirituală. În ziua vizitei, icoana a fost purtată în procesiune până pe esplanada Palatului Culturii, arătând că Maica Domnului - Stăpâna acestei grădini din România - l-a întâmpinat pe Sfântul Părinte cu toată dragostea credincioşilor români.

Într-o imagine care va rămâne vie în memoria noastră, Papa Francisc depune un buchet de flori la picioarele icoanei şi rosteşte o rugăciune... un gest simplu, dar plin de lumină, încredere şi speranţă.

Mulţumim, Sfinte Părinte, pentru binecuvântarea dăruită, pentru exemplul de smerenie, pentru învăţătura limpede şi profundă, rostită mereu cu blândeţe şi cu zâmbetul pe buze. Aţi fost un adevărat tată spiritual, un semănător de pace şi un martor al milostivirii.

Ne rugăm pentru sufletul Papei Francisc, încredinţându-l Maicii Domnului, pe care a iubit-o cu toată inima.

Papa Francisc, născut pe 17 decembrie 1936, în Argentina, a fost ales papă pe 13 martie 2013, a trecut la Domnul în ziua de 21 aprilie 2025, a doua zi de Paşte, şi va fi înmormântat sâmbătă, 26 aprilie 2025, în Bazilica "Sfânta Maria cea Mare".

La Sanctuarul din Cacica, clopotele au bătut zilnic în semn de doliu şi rugăciune, s-au adăugat intenţii speciale pentru sufletul său la fiecare sfântă Liturghie, iar vineri, 25 aprilie, la ora 18:00, se va celebra Sfânta Liturghie cu prohod pentru Papa Francisc, la care sunteţi cu toţii invitaţi să participaţi cu inimă deschisă.

"Odihna cea veşnică dă-i-o lui, Doamne, şi lumina fără de sfârşit să-i strălucească, să se odihnească în pace! Amin."

Pr. Daniel-Cătălin Romila, OFMConv., paroh

* * *

Din arhiva ercis.ro:

1 iunie: Album foto (III): Iaşi: "Să mergem împreună" - papa Francisc la Întâlnirea mariană cu tinerii şi cu familiile în faţa Palatului Culturii. Foto: Adrian Cuba

1 iunie: Iaşi: "Să mergem împreună" - papa Francisc la catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină". Foto: Adrian Cuba

1 iunie: Iaşi: Să mergem împreună, cu papa Francisc şi icoana Maicii Domnului de la Cacica. Foto: Adrian Cuba