(Din gr. Théos, Dumnezeu, şi lógos, ştiinţă). Ştiinţa despre Dumnezeu, având la bază revelaţia. Punctul de plecare al teologiei este Dumnezeu care se revelează sau se autocomunică. Teologia se slujeşte şi de raţiune ("Fídes quaérens intelléctum", credinţa care caută să înţeleagă), apelând mai ales la istorie şi filozofie. Teologia este în mod esenţial supranaturală. Cuvântul lui Dumnezeu este fundamentul şi sufletul ei. "Teologia se sprijină pe Cuvântul scris al lui Dumnezeu, precum şi pe Sfânta Tradiţie, ca pe o temelie trainică şi perenă: în ea se întăreşte cu putere şi întinereşte de-a pururi, aprofundând, în lumina credinţei, tot adevărul ascuns în misterul lui Cristos...; de aceea studiul textelor sacre trebuie să fie sufletul Teologiei" (DV 24). Din punct de vedere metodologic, teologia e "pozitivă" şi "speculativă". Conciliul al II-lea din Vatican afirmă: "Predarea teologiei dogmatice să fie astfel organizată încât să fie studiate întâi temele biblice; se va arăta aportul Părinţilor Bisericii Orientale şi Occidentale la transmiterea fidelă şi la dezvoltarea fiecăruia din adevărurile revelate precum şi istoria ulterioară a dogmei - ţinând seama şi de relaţia ei cu istoria ulterioară a dogmei [aceasta e teologia pozitivă, n. n.]; apoi, pentru a lumina cât mai deplin misterele mântuirii, seminariştii vor învăţa să le aprofundeze şi să le coreleze cu ajutorul speculaţiei, sub călăuzirea sfântului Toma de Aquino [aceasta e teologia speculativă, n. n.]". Teologia biblică tratează teme din Sfânta Scriptură, cum ar fi: alianţa, justificarea, mesianismul, profeţia, mântuirea etc. Teologia dogmatică este disciplina teologică principală care, bazându-se pe Scriptură şi Tradiţie, examinează şi prezintă în mod sistematic misterele fundamentale ale credinţei creştine. Teologia morală studiază comportamentul omului în perspectiva chemării creştine la sfinţenie şi a obligaţiilor ce decurg din ea. Teologia spirituală este acea parte a teologiei care, pornind de la revelaţia divină şi de la experienţa religioasă a creştinilor, stabileşte natura vieţii spirituale, formulează principiile şi normele referitoare la dezvoltarea ei şi modalităţile prin care credincioşii ajung la desăvârşirea ei.
