(Din lat. revelátio, derivat din reveláre, a da la o parte, a dezvălui). Actul prin care Dumnezeu se face cunoscut oamenilor şi le comunică planul său veşnic de mântuire: "I-a plăcut lui Dumnezeu, în bunătatea şi înţelepciunea sa, să se dezvăluie şi să facă cunoscut misterul voinţei sale" (DV 1). Din iubire, Dumnezeu s-a revelat şi s-a dăruit omului. El aduce astfel un răspuns definitiv şi supraabundent la întrebările pe care omul şi le pune asupra sensului şi scopului vieţii sale. Dumnezeu s-a revelat omului comunicându-i treptat misterul său prin cuvinte şi fapte. Dincolo de mărturia pe care Dumnezeu o dă despre sine în lucrurile create, el s-a manifestat în persoană primilor noştri părinţi. Le-a vorbit şi, după cădere, le-a făgăduit mântuirea (cf. Gen 3,15) şi le-a oferit legământul său. Dumnezeu a încheiat cu Noe un legământ veşnic între el şi toate fiinţele vii (cf. Gen 9,16). Aceasta va dura cât va dăinui lumea. Dumnezeu l-a ales pe Abraham şi a încheiat un legământ cu el şi cu urmaşii lui. Din aceştia şi-a format poporul, căruia i-a revelat legea sa prin Moise şi pe care l-a pregătit prin profeţi să primească mântuirea destinată întregii omeniri. Dumnezeu s-a revelat pe deplin trimiţându-l pe propriul său Fiu, încare şi-a statornicit legământul pentru totdeauna. Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, este Cuvântul unic, desăvârşit şi definitiv al Tatălui, aşa încât nu va mai exista altă Revelaţie după el (cf. CBC 68-73).
