(Din lat. purgatórium, loc de curăţire). Biserica numeşte purgatoriu purificarea finală a celor aleşi, adică purificarea celor care mor în harul lui Dumnezeu, dar care nu sunt perfect purificaţi pentru a intra în bucuria cerului. "Cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu, dar imperfect purificaţi, deşi sunt siguri de mântuirea lor veşnică, suferă după moarte o purificare spre a dobândi sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria lui Dumnezeu" (CBC 1054). Biserica a formulat învăţătura de credinţă cu privire la purgator îndeosebi în conciliile din Florenţa (1439) şi Trento (1563).
